"Croitorașul cel isteț”, primul spectacol al anului la Teatrul Puck

Teatrul de Păpuși "Puck” din Cluj-Napoca prezintă duminică, 10 ianuarie 2016, de la orele 11:00 și 12:30, primul spectacol al anului: "Croitorașul cel isteț”.

Povestea Fraților Grimm a fost adaptată de regizoarea Emilia Nechita Svetlana. Scenografia este semnată de Relu Pene. Din noua distribuție a piesei fac parte actorii: Iulia Dinescu, Andreea Bolovan, Adina Ungur și Robert Gutunoiu.

"Croitorașul cel isteț", una dintre cele mai cunoscute, îndrăgite și jucate piese ale Teatrului „Puck",
s-a bucurat de un mare succes și în cadrul multor festivaluri și reprezentații în aer liber.
Spectacolul a avut premiera în anul 2008.

Descoperindu-şi puteri nebănuite, "că doar nu e puţin lucru să omori şapte muşte dintr-o lovitură", croitoraşul pleacă în lumea largă pentru a se lăuda cu isprava lui.  Si cum fapta de vitejie îi era pe măsura staturii, ... aflat în încercarea de a se întrece în putere cu Uriaşul Bebe şi Marele Uriaş, realizează că adevărata lui forţă stă în ascuţimea minţii. Le spune el bucuros tuturor celor pe care îi întâlneşte în cale pe drumul de întoarcere către casă:  în viaţă nu contează înălţimea, ci contează isteţimea! 

 

Comenteaza