CULTURĂ. Absolvent al UAD Cluj expune la Madrid

CULTURĂ. Absolvent al UAD Cluj expune la Madrid
Absolvent al Universităţii de Arte şi Design (UAD) din Cluj-Napoca, artistul Sebastian Moldovan îşi vernisează mâine expoziţia “Naming things that do not yet exist”, în cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului Internaţional de Gravură Contemporană Infografica din Madrid.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google
Institutul Cultural Român din Madrid participă Festivalul Internaţional de Gravură Contemporană Infografica, ce are loc în Cuenca în perioada 6 noiembrie - 13 decembrie, cu expoziţia lui Moldovan. Expoziţia este compusă din instalaţii audio-video, obiecte, desene şi fotografii.

Sebastian Moldovan s-a născut în 1982 la Baia Mare. A studiat la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca şi la école Regionale des Beaux-Arts din Nantes. A avut numeroase expoziţii personale din 2004, a beneficiat de mai multe burse şi stagii, şi s-a bucurat de critică favorabilă venită din partea mai multor specialişti.

Festivalul este organizat de asociaţia non-profit Hablar en Arte şi este destinat dezvoltării, cercetării, protecţiei şi promovării tuturor activităţilor din domeniul artelor plastice, scenice ori audio-vizuale.
Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .