CULTURĂ. Doi actori clujeni la atelierul regizorului David Esrig în Germania

CULTURĂ. Doi actori clujeni la atelierul regizorului David Esrig în Germania
Un număr de 17 actori, dintre care doi clujeni, au fost selectaţi la cursurile susţinute de regizorul David Esrig în cadrul atelierului de teatru pe care acesta îl organizează în Germania.
Este vorba de Cristian Grosu  şi de Irina Wintze, ambii de la Teatrul Naţional “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca.

Institutul Cultural Român (ICR), organizează, în parteneriat cu Academia de Teatru şi Film ATHANOR din Germania (Burghausen), atelierul de artă dramatică “în căutarea teatrului existenţial”. Metoda David Esrig porneşte de la decodarea textului dramatic, de la descoperirea acţiunilor fizice şi psihologice din spatele cuvintelor.

Atelierul se va desfăşura în perioada 9 august - 9 septembrie 2009 la Academia de Teatru şi Film ATHANOR din Burghausen. Proiectul este realizat cu sprijinul Uniunii Teatrale din România (UNITER) şi al Fundaţiei Concept.

David Esrig s-a născut în Israel în 1935, a venit în România la vârsta de trei ani iar în 1958 a absolvit Institutul de Teatru şi Film Bucureşti.
în 1993 acesta a pus bazele Academiei de Teatru şi Film Athanor din Burghausen.
Comenteaza