CULTURĂ. Filme câştigătoare la TIFF, proiectate la Sarajevo

CULTURĂ. Filme câştigătoare la TIFF, proiectate la Sarajevo
Filmul “Constantin şi Elena”, de Andrei Dăscălescu, distins cu premiul pentru debut la ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), participă în competiţia de documentare a Festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo.
 “Constantin şi Elena”, o coproducţie România-Spania, spune povestea unui cuplu căsătorit de 54 de ani, care locuieşte într-un sat din nord-estul României. Constantin este un veteran de război, cu toate că avea doar 19 ani în 1945. Elena a crescut la mănăstire, unde a învăţat să ţeasă, să scrie poezii şi să cânte. S-a întors la familia sa la vârsta de 15 ani şi de atunci (timp de aproape 62 de ani) a ţesut mii de covoare şi carpete, care se pot găsi în aproape toate casele din împrejurimi.

Pelicula a primit anul trecut premiul pentru debut la Festivalul de Film Documentar de la Amsterdam.

Pelicula "Poliţist, adjectiv" va fi şi ea proiectată la festival, în secţiunea Focus, alături de "Cea mai fericită fată din lume", de Radu Jude. Ambele filme au fost difuzate în acest an şi la TIFF.

Totodată, filmul-omnibus "Amintiri din Epoca de Aur", produs şi scris de Cristian Mungiu, va deschide cea de-a 15-a ediţie a Festivalului de la Sarajevo. "Amintiri din Epoca de Aur" a fost produs şi scris de Cristian Mungiu şi regizat  alături de Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu şi Constantin Popescu. Filmul va fi prezentat pe 12 august, în deschiderea festivalului, care va dura până pe 20 ale lunii.

Festivalul Internaţional de Film de la Sarajevo este cel mai important eveniment de gen din Europa de Est, având, de-a lungul timpului, oaspeţi precum Kevin Spacey, John Malkovich, Gerard Depardieu şi solistul trupei U2, Bono
Comenteaza