CULTURĂ. Fosta voce a Teleenciclopediei îşi lansează cartea la Cluj

CULTURĂ. Fosta voce a Teleenciclopediei îşi lansează cartea la Cluj
Fosta “voce” a cunoscutei emisiuni Teleenciclopedia, poetul şi actorul Dinu Ianculescu, vine vineri în Cluj-Napoca, din Germania, pentru a-şi lansa noua carte, la sediul filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google
Ianculescu locuieşte în Germania, la fel ca scriitorul Theodor Vasilache. Acesta din urmă vine şi el vineri la Cluj, pentru a-şi lansa cartea.

Ianculescu  lansează noul volum de poezii “în aşteptarea timpului ştiut”. Vasilache lansează, tot vineri, volumul “Fantasiada şi alte înscenări eroicomice”.
Ianculescu s-a născut la 24 martie 1925 în Bucureşti. A colaborat la „Universul literar”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Fapta”, „Tribuna” din Braşov, precum şi la alte reviste şi ziare ale timpului.

în 1985 s-a stabilit în Germania, continuând să joace pe scena teatrelor din Darmstadt, Mannheim si Münster.

Theodor Vasilache s-a născut în 1942, la Ploieşti. El a făcut studii de germanistică la Cluj şi Bucureşti. A debutat  în primul număr al României Literare în 1968. A fugit în Occident în 1978, Este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Pen-Clubului german.
Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .