CULTURĂ. Încă un colocviu pentru elogierea Herthei Muller

CULTURĂ. Încă un colocviu pentru elogierea Herthei Muller
După evenimentul dedicat la Cluj scriitoarei câştigătoare a premiului Nobel pentru literatură Hertha Muller, rectorul Universităţii “Babeş-Bolyai”, Andrei Marga, a participat aseară la un colocviu dedicate scriitoarei, la Colegiul Economic din Râmnicu Vâlcea.
în cadrul aceluiaşi colocviu a participat prin intevenţii telefonice de la Paris, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, criticul literar Nicolae Manolescu, absolvent al unui liceu din Rm.Vâlcea, care “a inclus-o pe Herta Muller în rândul generaţiei 80” şi a invitat românii să se bucure, cu luciditate, pentru decernarea Premiului Nobel, scriitorei de origine şvabă din România”, arată Agerpres.

Un alt participant prin telefon a fost şi criticul Eugen Negrici care a recomandat mai “puţină iluzionare şi să nu devenim protocronişti, în sensul că, modul de a crea, creaţia în sine aparţine în mod individual scriitorului, nu trebuie asumată universalist şi în stil propangandist”.

Rectorul UBB, Andrei Marga, a evidenţiat importanţa şi contribuţia minorităţii germane la cultura română.

Un eveniment similar a fost organizat şi la Cluj, în această săptămână.
Comenteaza