CULTURĂ. Italienii premiază cu sute de euro lucrările de diplomă în italienistică

CULTURĂ. Italienii premiază cu sute de euro lucrările de diplomă în italienistică
În cadrul ceremoniei pentru înmânarea premiului Marian Papahagi, de la Cluj, se va acorda şi premiul “Per l’Italiano în România”, pentru lucrările de diplomă care documentează limba şi literatura italiană, potrivit Centrului Cultural Italian (CCI) din Cluj.
Premiul, oferit de Rotary Club Cusago Visconteo, are o valoare de 400 de euro pentru o lucrare de diplomă la nivel de licenţă şi 700 de euro pentru o lucrare de dizertaţie.
„O delegaţie de reprezentanţi Rotary soseşte astăzi în Cluj pentru a participa la ceremonia de decernare şi a înmâna distincţia câştigătorilor. Ei au ales ca cele două premieri să se facă împreună deoarece îl consideră pe Marian Papahagi
un exemplu de profesor dedicat italienisticii”, arată repreentanţii CCI.

Un simpozion internaţional, “Raţiuni de a fi”, dedicate personalităţii criticului literar Marian Papahagi (foto), este organizat mâine şi poimâine la Cluj. La eveniment participă şi Horia-Roman Patapievici şi Victor Stoichiţă.

Criticul, traducătorul şi eseistul Marian Papahagi s-a născut în 1948 în Râmnicu Vâlcea şi a murit în ianuarie 1999 la Roma.
Comenteaza