CULTURĂ. Marga, la Vâlcea, despre relaţia dintre globalizare şi religie

CULTURĂ. Marga, la Vâlcea, despre relaţia dintre globalizare şi religie
Andrei Marga, fost ministru al Educaţiei în perioada 1997 - 2000, rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, a declarat, la un simpozion pe tema religiei în contextul mileniului III, că “globalizarea sporeşte religiozitatea”.
Punctul de plecare al acestei teorii îl constituie “mai multe studii realizate de o prestigioasă universitate din Europa. Conform acestora, "mai puţini oameni merg astăzi la biserică”, însă mulţi dintre ei, potrivit lui Marga, “îşi revendică locul într-o anumită comunitate religioasă”.

“Rezultatele pe ultimii 25 ani relevă faptul că cei mai mulţi indivizi care cred într-un Dumnezeu personalizat şi mai cu seamă în doctrina iudeo-creştină provin din tări precum Italia şi Irlanda, la capătul opus situându-se Cehia şi Olanda”, a mai spus Marga.

In ceea ce priveşte participarea la slujbele religioase, după cum relevă studiul, pe primele locuri se situează Polonia, România, Lituania, Letonia şi multe alte state, cu peste 90 de procente, ultimele poziţii fiind ocupate de ţări precum Franţa sau Suedia. Cât despre ce anume îi determină pe europeni să creadă în existenţa lui Dumnezeu, primează dorinţa de ispăşire a păcatelor, teama faţă de iad, convingerea că există viaţă după moarte. In finalul dizertaţiei, Andrei Marga a vorbit despre relaţiile strânse pe care le are cu Papa Benedict al XVI-lea, acestuia fiindu-i acordat în urmă cu ceva vreme titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai.

La evenimentul de la Râmnicu Vâlcea, care s-a desfăşurat în sala de festivităţi a Arhiepiscopiei Râmnicului, au fost prezenţi oameni de cultură, cadre didactice, preoţi şi membri ai Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Vâlcea.
Comenteaza