Foto “Cultura nu trebuie să fie ceva foarte scump sau foarte greu de obținut”. De vorbă cu cel mai tânăr anticar din Cluj

“Cultura nu trebuie să fie ceva foarte scump sau foarte greu de obținut”. De vorbă cu cel mai tânăr anticar din Cluj
| Foto: Sergiu Vlăgea
“Cultura nu trebuie să fie ceva foarte scump sau foarte greu de obținut”. De vorbă cu cel mai tânăr anticar din Cluj
“Cultura nu trebuie să fie ceva foarte scump sau foarte greu de obținut”. De vorbă cu cel mai tânăr anticar din Cluj
“Cultura nu trebuie să fie ceva foarte scump sau foarte greu de obținut”. De vorbă cu cel mai tânăr anticar din Cluj
“Cultura nu trebuie să fie ceva foarte scump sau foarte greu de obținut”. De vorbă cu cel mai tânăr anticar din Cluj
“Cultura nu trebuie să fie ceva foarte scump sau foarte greu de obținut”. De vorbă cu cel mai tânăr anticar din Cluj
“Cultura nu trebuie să fie ceva foarte scump sau foarte greu de obținut”. De vorbă cu cel mai tânăr anticar din Cluj
“Cultura nu trebuie să fie ceva foarte scump sau foarte greu de obținut”. De vorbă cu cel mai tânăr anticar din Cluj

În umbra numeroaselor atracții din centrul Clujului, pe Bulevardul Eroilor la nr. 18, își face loc un tânăr antreprenor. Anul trecut, la doar 24 de ani, Horea Rusu a pus bazele „Anticariatului Hasek”.

Născut în Cluj-Napoca, dar cu rădăcini dobrogene, Horea a terminat facultatea de psihologie. Este absolventul unui master în același domeniu, iar momentan este doctorand la filozofie. I-a venit ideea de afacere în vremea masteratului și se numără printre puținii care, la o vârstă nu foarte înaintată, a și pus-o în practică.

Nu s-a lăsat descurajat, chiar dacă apropiații i-au spus că afacerea n-o să meargă. S-a lovit la început de birocrație, dar până la urmă a înțeles conceptul și a întrat în „club”. I-au trecut pragul anticariatului tot felul de oameni, unii dintre ei în căutarea unor cărţi mai speciale: de magie, de brodat sau de crescut porumbei.

Cum te-ai gândit la această afacere?

Am început în timpul masteratului, când tot auzeam despre antreprenoriat și cum să-ți începi o afacere. Eram familiarizat cu subiectul, deoarece citeam foarte multe cărți în acea perioadă și am decis să investesc pentru că pierderile într-un astfel de business nu puteau fi foarte mari. Am vrut să văd care sunt pașii, ce se întâmplă și problemele pe care le pot întâmpina.

Și care au fost problemele cu care te-ai confruntat?

Prima dată am căutat să închiriez două chioșcuri, pentru că am văzut acest gen de anticariate și în Iași, iar ideea mi se părea bună. Din cauza birocrației si din cauza chiriilor mult prea mari, am renunțat repede la această idee. La scurt timp, am găsit acest spațiu pe internet, a fost și chiria cât de cât ok și ne-am înțeles. Începutul a fost neclar și dificil. Totul părea un hățiș și nu înțelegeam prea bine ce se întâmpla. Însă, odată ce ai intrat în „club”, începi să înveți ce ai de făcut.

Ce a urmat după ce ai găsit locaţia potrivită?

Primul pas a fost achiziționarea unui stoc de cărți. O parte dintre acestea le-am procurat din anumite târguri în care se vând și cărți, cum este Oser-ul. Ceea ce m-a surprins foarte mult a fost cât de multă lume vine la tine și îți oferă cărți, unii contra cost, iar alții chiar le donează. Totuși, la un moment dat, te oprești pentru că deja te umpli. Într-adevăr, unele cărți mai bune sau mai rare sunt greu de obținut.

"În mare parte vor să scape de ele"

Cine sunt cei care aduc cărți în anticariat?

În principiu sunt oameni care se mută, vin dintr-o casă mai mare într-una mai mică sau le-a murit cineva care avea o bibliotecă. În mare parte vor să scape de ele. A venit odată o doamnă care voia să scape de cărți și în același timp se scuza prin faptul că sunt niște bani în plus care nu strică nimănui.

Pe ce tip de cărți/autori te-ai axat?  

Eu nu am încercat să merg pe bibliofilie sau pe cărți rare, ci am ales să merg pe cărți bune, scrise de autori importanți, dar care nu erau neapărat cunoscute. Ca o credință personală, cultura nu trebuie să fie ceva foarte scump sau foarte greu de obținut, așadar  am încercat să mă axez pe un nivel mai scăzut de prețuri, undeva între 10-20 de lei. Un bun exemplu pentru această situație poate fi Sorin Titel, care, în opinia mea, este un autor bun, ce merită citit și nu este foarte cunoscut.

Se poate trăi din această afacere?

Momentan nu trăiesc din această afacere, dar evident că îmi doresc să progresez cu anticariatul. După părerea mea, dintr-o afacere de genul acesta, cel puțin în primul an, nu ai cum să te aștepți la profit. Pentru a trece la nivelul următor, m-am decis să investesc mai mult în publicitate, iar primul pas ar fi crearea unui web-site.

"Am trăit momente interesante"

Care au fost cele mai neobișnuite întâmplări trăite în anticariat?

Este un domeniu imprevizibil, așa că am trăit momente interesante. Acum ceva timp, un domn imbrăcat foarte dubios m-a întrebat dacă am cărți de magie. Aveam ceva pe atunci și i-am arătat, dar mi-a spus „nu, nu, cărți care să mă învețe să fac eu magie”. Mi s-au mai cerut cărți de tapițerie, de brodat, cărți despre anumite horoscoape sau cărți de crescut porumbei.

În ziua de azi, majoritatea cărților se pot găsi în format digital. Cum se împacă acest progres tehnologic cu ideea de anticariat?

Într-un fel, este o chestiune bună. De exemplu, în știință ajută foarte mult, deoarcece cărțile de acest gen sunt foarte scumpe. În plus, pe internet acestea pot fi accesibile unui număr mult mai mare de oameni. Personal, prefer să citesc în format fizic, îmi place să răsfoiesc o carte, inclusiv poate ideea de a da bani pe ea. Faptul că am platit pentru o carte mă face să-i dau o mai mare valoare, tocmai pentru că am investit în ea, chiar și financiar. În opinia mea, o problemă este că fetișizăm cititul. Unii consideră că, dacă au citit o carte, s-a întâmplat ceva magic și au devenit mai deștepți peste noapte, lucru total fals.

Ce cărți caută clujenii?

Din ce am observat, în Cluj-Napoca se merge foarte mult pe literatura engleză și americană, iar acum este un val pe literatură japoneză. Autorii au rămas cam aceeași: Tolstoi, Dostoievski, Camus sau Sartre. De obicei, lumea vine pe chestiuni punctuale. Am rămas surprins de unele cărți pe care nu mă așteptam să le vând cuiva, iar altele care mi se păreau foarte interesante le am și acum.

Dă-ne un exemplu.

Un exemplu ar fi Miss România de Cezar Petrescu, roman pe care nu mă așteptam să-l dau prea repede, dar acesta a fost foarte solicitat de clienți.

Ce carte sau autor mai puțin cunoscut publicului larg ai putea recomanda cititorilor noştri?

Uite, mie mi-a plăcut foarte mult un autor ceh, Jaroslav Hasek, de unde m-am inspirat și când am ales numele anticariatului. O altă recomandare pe care aș avea-o este Călătoriile lui Gulliver de Jonathan Swift, care este o carte de satiră foarte dură, dar cu niște pasaje foarte inteligent construite. Aș mai avea de menționat câțiva autori care mi-au plăcut mult: Nikolai Gogol sau Charles Dickens, iar din zona românească ar fi Liviu Rebreanu și Marin Preda.

Articol de Sergiu Vlăgea

Comenteaza