CULTURĂ. Peliculele câştigătoare la TIFF, apreciate la Londra

CULTURĂ. Peliculele câştigătoare la TIFF, apreciate la Londra
Cele două pelicule premiate la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), “Poliţist, adjectiv" de Corneliu Porumboiu şi "Amintiri din Epoca de Aur", se numără printre peliculele clasate între "delicatesele cinematografiei est-europene" de către criticul publicaţiei The Guardian, Ronald Bergan.
El a apreciat că, anul acesta, la trei festivaluri importante, din România, Croaţia şi Republica Cehă, a fost martorul "unui banchet de filme mari", la 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului.

"Aproape peste noapte, România a produs un număr de capodopere", a scris criticul, citat de Mediafax.

"La TIFF ni s-au oferit şapte noi lungmetraje excelente, sub titulatura Zilelor Filmului Românesc", a continuat Bergan.

El mai spus că majoritatea filmelor prezentate la Cluj au avut aceste caracteristici, deşi "cel mai bun, «Poliţist, adjectiv», nu face trimitere directă la societatea românească, aşa cum face "strălucitul" film de debut al lui Porumboiu, "A fost sau n-a fost?".

în schimb, potrivit lui Ronald Bergan, "Amintiri din Epoca de Aur", compus din şase scurtmetraje realizate de cinci regizori, printre care şi Cristian Mungiu, prezintă, cu "umor sardonic", legende urbane din perioada regimului Ceauşescu.

"Mi-aş dori ca Marea Britanie să aibă programe similare Zilelor Filmului Românesc, East of The West la Karlovy Vary şi Croatian Film Focus", a conchis criticul.

Vezi articolul original.
Comenteaza