CULTURĂ. Tradiţiile din satele ardelene, fotografiate de Korniss Peter

CULTURĂ. Tradiţiile din satele ardelene, fotografiate de Korniss Peter
Expoziţia cunoscutului fotograf maghiar Korniss Peter, câştigător al unui premiu Pulitzer pentru fotografie în 2004, a fost vernisată astăzi, în prezenţa fotografului, la etajul Muzeului de Artă din Cluj.
Un tată cu fetiţa în braţe într-o cameră împodobită tradiţional, un veteran de război surprins în mijlocul unui câmp cu tulei, femei îmbrăcate în port tradiţional care ies de la biserică. Acestea sunt câteva dintre fotografiile foarte sugestive expuse începând de astăzi şi până de Paşti, în 4 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj.

Multe din fotografii sunt de tip tablou – „Muzican acasă”, realizată în 1987, „Fotografie de familie” (1985) sau „Femeie în bucătărie” (2008), în care personajele ştiu că sunt fotografiate, ceea ce nu reduce cu nimic expresivitatea pozelor. în toate fotografiile răzbate specificul comunităţii în care locuiesc protagoniştii fotografiilor: de la ţesăturile care împodobesc camerele, la costume tradiţionale sau pălării specifice. Alte fotografii sunt însă spontane şi ilustrează diferite situaţii din viaţa comunităţii: slujba de Paşti şi alte obiceiuri specifice acestei Sărbători sau nunţii, spălatul rufelor, jucători de cărţi. 

întrepătrunderea tradiţiei cu elemente de modernitate în viaţa comunităţilor rurale şi a persoanelor care provin din acestea este surprinsă cu fidelitate: muzicantul fotografiat acasă (1997) are în spatele lui un ceas galben, devenit nelipsit din multe încăperi după 1989, un flăcău din Maramureş (1997) fotografiat într-o cameră tradiţională are geacă de imitaţie de piele şi adidaşi, însă o expresivitate aparte, iar o doamnă în vârstă, îmbrăcată în port tradiţional negru, este surprinsă într-o bucătărie modernizată.  

La vernisajul organizat astăzi de la ora 17 la MA, la care a fost prezent şi artistul fotograf, au participat câteva sute de persoane. Evenimentul a fost inaugurat cu un concert susţinut de instrumentişti dirijaţi de Gyorgyi Szelmeczi.
Comenteaza