CULTURĂ. Un scaun din nouă ocupat la spectacolul de muzică barocă de la Teatru

CULTURĂ. Un scaun din nouă ocupat la spectacolul de muzică barocă de la Teatru
Ansamblul de muzică barocă Ausonia cântă mâine seară la Teatrul Naţional din Cluj, în cadrul unui turneu în care sunt incluse şi oraşele Iaşi şi Bucureşti. Până la această oră însă, sunt ocupate doar 100 de locuri, cu tot cu invitaţii evenimentului.
Ansamblul a fost fondat şi dirijat de Frederick Haas şi de Mira Glodeanu (foto) şi este dedicat revitalizării muzicii secolelor XVII şi XVIII.

“Muzica din concertul prezentat în acest turneul a fost scrisă în perioada lui Ludovic XIV, perioadă foarte favorabilă dezvoltării aterlor şi muzicii în Franţa. Puritatea şi varitatea, textele pline de sensibilitate, bogăţia expresivă a culorilor şi a ornamentaţiei caracterizează fiecare dintre piesele acestui program. Asistăm la faimoasa fuziune între savoarea franţuzească şi cea italiană, unde o bogăţie de armonii tipic franţuzeşti de o frumuseţe deosebită, vine să îmbrace structuri inventate în Italia”, arată reprezentanţii Centrului Cultural Francez (CCF), organizatorii concertului.

Ansamblul este format din Isabelle Druet – mezzosoprană, Frederick Haas – clavecin, Mira Glodeanu – violoncel şi Susie Napper – viola da gamba.

Potrivit CCF, mezzos-soprana Isabelle Druet are una dintre cele mai apreciate voci ale momentului în Franţa. Ea a susţinut concerte în câteva dintre cele mai renumite săli de spectacole, între care Teatrul Champs-Elysees, sala Pleyel, Operle din Avignon sau Opera Comică. Artista s-a format totodată şi ca actriţă şi a înfiinţat în anul 2000, la Besancon, o companie cu profil teatral.

Biletele la spectacolul de mâine costă 25 de lei, iar studenţii, elevii şi pensionarii plătesc doar 15 lei.

Sala Teatrului Naţional "Lucian Blaga" din Cluj are o capacitate de aproximativ 900 de locuri.
Comenteaza