DISTRIBUIE
O sală plină a ovaţionat formaţia Compact miercuri seara, la concertul pe care muzicienii l-au susţinut în clubul My Way.
Spectatori au fost atât nostalgicii pentru care Compact a însemnat inclusiv casete cu ordinea melodiilor scrisă de mână şi acorduri ale trupei învăţate la chitară, cât şi tineri abia trecuţi de 20 de ani, pentru care formaţia emană un aer uşor patetic, exotic-retro. “Veteranii” Paul Ciuci (voce, chitară) şi Aurel “Leluţ” Vasilescu (percuţie), alături de Adrian Tincă (bass) şi Adrian Kisellef (clape), au cântat hituri precum “Fata din vis”, “După ani şi ani”, “Trenul pierdut”, “Strada pe care-ai stat”, “Un alt început”, “Stai cu mine”.
Publicul a fost, cu adevărat, unul din soliştii serii, iar unele piese au fost recunoscute şi cântate de spectatori încă de la primele acorduri. Unii fani au dansat în doi, tete-a-tete, pe melodiile lente, iar alţii au luminat sala cu flăcările brichetelor aprinse, aşa cum se făcea la cântările de pe vremuri. Concertul s-a încheiat după miezul nopţii, cu clasica melodie de final “Cântec pentru prieteni”. Piesa a fost urmată de un bis cerut insistent de spectatori, oameni care păreau decupaţi dintr-o fotografie ce ilustra efervescenţa anilor ‘80.

Comenteaza