Prima proiecţie cu care echipa TIFF va elogia cinematografia mută a începutului de secol XX este “Cabinetul figurilor de ceară”, regizat de Paul Lani în 1924, filmul fiind reanimat prin coloana sonoră susţinută live de formaţia de muzică tradiţională Einuiea. Evenimentul s-a consumat ieri-seară, la Meeting Point-ul de la Muzeul de Artă. Pentru a detalia proiectul, ZIUA de CLUJ a purtat o discuţie cu impresarul formaţiei Einuiea, Radu Rădescu.
Cum a luat naştere proiectul Einuiea – o formaţie care face coloană sonoră filmelor mute?
Proiectul nostru a luat naştere în urmă cu mai bine de trei ani. Suntem, practic, la cel de-al 4-lea film din acest ciclu pe care noi le-am intitulat “Secante, celuloid, portative şi măşti”, un proiect care a plecat de la ideea de a recupera filmele mute într-o formă nouă, pe muzică life şi inserturi literare. Primul proiect a fost “Nosferatul”, al doilea, “Faust”, apoi “Prăbuşirea Casei Usher” şi acesta este al patrulea, “Cabinetul figurilor de ceară”. Deci, după un intermezzo francez, ne-am întors la expresionismul german.
Ce importanţă are, în viziunea voastră, coloana sonoră într-un film?
Noi am pornit de la ideea că spectatorul contemporan are o anumită concepţie asupra imaginii, a sunetului unui film şi că el, în general, marginalizează filmele care sunt alb-negru sau care nu au coloană sonoră. Acestea sunt, practic, victimele unui fenomen de trimitere numai înspre cercuri specializate, gen cinematecă. Ca să scoatem filmele către publicul larg, ne-am gândit că sunetul şi culoarea care le lipsesc pot fi înlocuite prin muzică şi literatură. Filmul nostru este un film de sketchuri, un film în care se spun trei poveşti într-o poveste.
Fiecare poveste are un personaj principal şi este rezolvată printr-o altă situaţie. Şi atunci, muzical vorbind, lucrurile sunt adaptate tensiunii dramatice, caracterului personajelor, ritmului de montaj. Inserturile literare au venit să dea o contrapondere, să creeze nişte conexiuni inedite şi, poate, surprinzătoare între atmosfera filmului şi partea literară. E vorba de fragmente din romanul “Harun şi Marea de Poveşti” a lui Salman Rushdie, iar în a doua parte a filmului- de inserturi din pelicula Ivan cel Groaznic.
De ce consideraţi că muzica veche, tradiţională este potrivită pentru un film de acest gen?
Pentru fiecare film în parte am încercat să adaptăm muzica la concepţia filmului, la caracterul, ambianţa şi specificul filmului. Fiind un film de sketchuri, prima parte inspirată din 1001 de nopţi şi rezolvată într-o cheie ironică, temele au fost preluate şi din muzica persană. Iar în partea a doua, când personaj este Ivan cel Groaznic, se merge spre teme populare ruse, spre o zonă de instrumente specific ruseşti cum e mandolina. Şi din punctul de vedere al nuanţelor timbrale, se merge tot spre zona rusă. Totul este legat de foarte multă improvizaţie, sunt multe teme care suportă variaţiuni şi pasaje cu teme scrise de formaţie şi care merg spre muzica contemporană.
Ce proiecte pregătiţi pentru viitor?
în primul rând, suntem în faza finală de a scoate un CD cu muzica pe care băieţii din formaţie au făcut-o pentru “Prăbuşirea Casei Usher”. Pentru anul viitor ne gândim deja la un alt gen de film pe care să îl luăm din zona avangardismului american al anilor ‘20.
