Dansuri irlandeze celebre în centrul Clujului
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Feb 2011, 23:20
- Cultură
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Faimosul spectacol de dansuri irlandeze “Rhythm of the Dance” va avea loc la Casa de Cultură a Studenţilor, în 24 februarie, de la ora 19:00.
Show-ul, care durează două ore, este caracterizat de către iniţiatorii săi drept un “poem epic ce descrie călătoria celţilor de-a lungul istoriei. Este o incursiune strălucitoare în lumea dansurilor irlandeze. Spectacolul foloseşte şi forme moderne de dans şi muzică, însă simbolizează, în totalitatea sa, simbioza noului cu vechiul”. Evenimentul va ajunge la Cluj prin intermediul Companiei Naţionale de Dansuri a Irlandei. “Primul spectacol din această serie a avut loc în 1999, pe o scenă din Norvegia. De atunci, «Rhythm of the Dance» a fost văzut de peste 4,5 milioane de spectatori în 44 de ţări din întreaga lume. De asemenea, spectacolul a fost transmis live de televiziunea chineză, cu ocazia revelionului 1999-2000, şi a fost urmărit de 700 de milioane de telespectatori“, detaliază oficialii spectacolului, pe site-ul oficial www.rhythmofthedance.com. Coregrafa show-ului este Doireann Carney, artista care l-a îndrumat şi pe celebrul dansator Michael Flatley.
“Rhythm of the Dance” include o mini-orchestră de instrumentişti, patru solişti vocali şi 45 de dansatori. Biletele la spectacol, variind între 75 şi 250 de lei, pot fi achiziţionate de la agenţia de bilete a Casei de Cultură a Studenţilor.
(D.C.)
“Rhythm of the Dance” include o mini-orchestră de instrumentişti, patru solişti vocali şi 45 de dansatori. Biletele la spectacol, variind între 75 şi 250 de lei, pot fi achiziţionate de la agenţia de bilete a Casei de Cultură a Studenţilor.
(D.C.)
DISTRIBUIE
Comenteaza