"De ce eu?", în competiţia oficială a festivalului german goEast
- Scris de Ziua de Cluj
- 27 Mar 2015, 13:29
- Cultură
- Ascultă știrea

Festivalul GoEast al Filmului din Europa Centrală şi de Est a fost înfiinţat în 2001 de către Institutul de Film din Frankfurt/Main şi s-a dezvoltat ca o platformă de dialog între Est şi Vest. Temele importante care stau în centrul manifestării sunt mai ales schimbările razante din Europa Centrală şi de Est dar şi identitatea europeană. Competiția Oficială a ediţiei din 2015 include și lungmetrajul românesc "De ce eu?", în regia lui Tudor Giurgiu.
Filmul a fost proiectat în premieră mondială în februarie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin.
Thrillerul politic a atras atenţia presei internaţionale la Berlinală, unde a rulat cu casa închisă. "Filmul despre Panait e, oarecum, filmul despre eşecul unei generaţii din care fac parte. Care a crezut că schimbările politice ale anului 1989, că despărţirea de comunism va însemna o rupere definitivă cu sistemul vechi mafiot şi corupt. În 2002 (anul morţii lui Panait), dar şi în prezent, realitatea românească e una dură: vechii ofiţeri şi activişti din Securitate monopolizează nu doar afaceri importante, ci şi poziţii importante în politică", a declarat Giurgiu.