Domnica Rădulescu a venit cu “Trenul de Trieste” la Cluj

Domnica Rădulescu a venit cu “Trenul de Trieste” la Cluj

Cunoscuta scriitoare americană de origine română şi-a lansat miercuri, la Cluj cel mai recent roman al său, „Trenul de Trieste”, la editura Tritonic. Cartea se axează pe personajul Monei, o adolescentă bucureşteană care evadează din România în anii 70-80, ai securităţii şi ajunge în Chicago. Povestea tratează apoi revenirea Monei în ţară, după 20 de ani de exil.

 

Domnica Rădulescu mărturiseşte că personajul Monei o caracterizează în unele privinţe. „Mă caracterizează din multe puncte de vedere. Cel al marilor mişcări existenţiale, al experienţei exilului, al reîntoarcerii şi al avidităţii de viaţă. însă sunt şi deosebiri. Viaţa Monei este mult mai aventuroasă decât a mea”, a spus scriitoarea. Deşi este bucureşteancă, Domnica Rădulescu spune că se simte legată de Cluj.

 

„Este un oraş pe care l-am descoperit abia anul trecut, când am predat cu o bursă Fullbright la Facultatea de Teatru. M-am legat de studenţii de aici. Ieri, (miercuri – n.red.) la lansarea cărţii am fost încântată de vizita multora dintre ei”, a precizat ea. Colaborările ei cu facultatea din Cluj nu au încetat, întrucât lucrează împreună la un festival internaţional de teatru care se va desfăşura  cam între 2009 şi 2010 şi care va cuprinde o serie de spectacole şi workshopuri.

 

Scriitoarea, care în prezent predă la universitatea americană „Washington and Lee Virginia University“, lucrează la un nou roman, „Black See Twilights”, a cărui acţiune se petrece tot în anii 80, tot în spaţiul românesc, în Mangalia şi al cărui personaj principal este o pictoriţă pe care scriitoarea o descrie ca fiind ”o fire puternică, mai băieţoasă şi mai puţin romantică”.

Comenteaza