Dorel Vișan a fost aplaudat minute în șir la Cluj-Napoca, unde a fost aniversat pentru cariera în film

Dorel Vișan a fost aplaudat minute în șir la Cluj-Napoca, unde a fost aniversat pentru cariera în film

Ziua de 24 ianuarie i-a fost dedicată actorului Dorel Vișan prin intermediul unor evenimente speciale denumite Centenarul Filmului Românesc.

Evenimentul de aniversare și reverență a avut loc la Cluj-Napoca și a cuprins lansarea cărții "Cine-i păzește pe paznici?" și gala aniversară cu proiecția filmului "Iacob". Acestea au adunat cinefili și fani din Cluj, precum și invitați speciali. Primăria Cluj-Napoca i-a oferit actorului o distincție specială, pe scena Cinematografului Florin Piersic.

„Sunt extrem de onorat că putem fi gazda acestui important eveniment din cadrul Centenarului Filmului Românesc, pe de o parte, iar pe de altă parte, că avem ocazia să-l sărbătorim împreună pe inegalabilul actor, artist, Dorel Vișan”, a spus Dan Tarcea, viceprimarul Clujului.

Criticul de artă Irina-Margareta Nistor a dat citire unui articol semnat de regretatul Ion Parhon, în anul apariției pe ecrane a peliculei și i-a acordat actorului distincția Centenarului Filmului Românesc. „M-am bucurat toate lunile astea, pentru că punem la cale de ceva vreme această întâlnire, că am să ajung aici cu domnul Dorel Vișan. Am niște emoții îngrozitoare pentru că mi-e o frică cumplită de el.

Aștept să citesc la radio din cartea domnului Vișan, săptămâna viitoare, ca să-i îndemn și pe alții să o cumpere și să o citească din scoarță în scoarță pentru că, realmente, sunt lucruri de un anumit tip de rafinament și de tandrețe totodată”, a spus aceasta, înainte de proiecția filmului.

Dorel Vișan și-a amintit, emoționat, de locurile natale din Cluj, dar și de rolul din "Iacob", povestindu-le spectatorilor.  „Am rămas legat de Cluj, pentru că aici m-am format, aici îmi e familia, dar de multe ori sunt mai prezent prin Iași, la Pitești și la Vânători Neamț decât la Cluj. Fiind astăzi Ziua Unirii, ar fi trebuit să ne unim mai mult în folosul tuturor!.

Mă bucur de două lucruri: pentru că sunt cu dvs și pentru că acești minunați băieți de la Iași, din cadrul Centenarului Filmului Românesc, au organizat această întâlnire și a doua oară. Din nou sala aceasta a primit destul de mulți spectatori pentru un film făcut acum 32 de ani, pentru care am fost nominalizat lângă doi mari artiști ai lumii, Max von Sydow şi Klaus Maria Brandauer”, a completat Dorel Vișan.

„Pentru film s-a făcut un caiet de sală și m-au rugat să scriu un articol și am scris un articol care s-a numit «Eu sunt Iacob», nu în sensul că eu, ca actor, îl interpretez, ci că eu sunt Iacob, pentru că într-adevăr, acest personal reprezintă, într-un fel, românul care moarte singur. În fiecare zi murim singuri și ne îngropăm și țara. Ideea de a se juca filmul aici, nu a fost chiar a mea, ci a unei prietene de la Iași”, a încheiat actorul.

Evenimentele aniversare de la Cluj-Napoca au adunat 1.000 de spectatori.

Comenteaza