Două premii pentru Cluj la Gala Fondului Cultural

Două premii pentru Cluj la Gala Fondului Cultural
Cei 10 câştigători ai primei gale a premiilor Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN) pentru organizaţii neguvernamentale şi manageri culturali au fost desemnaţi. Două premii au ajuns la Cluj.

Asociaţia Colectiv A a fost recompensată de AFCN pentru activare interdisciplinară, pentru proiectul "Temps d'Images", iar premiul pentru management cultural i-a revenit Rariţei Zbranca, pentru Federaţia Fabrica de Pensule. 

La capitolul premii, directoarea festivalului "Temps d'Images", Miki Braniste, a fost decorată pe 12 noiembrie 2015 cu distincţia importantă a statului francez, Chevalier des Arts et des Lettre, iar Rariței Zbranca a primit premiul pentru management cultural, în primăvara anului trecut, în cadrul Galei Excelenţei la Feminin, eveniment organizat de AFA Cluj. Director al unei fundaţii şi cofondator al unuia dintre cele mai cunoscute spaţii culturale din oraş, Zbranca este coordonator în cadrul strategiei de dezvoltare a municipiului Cluj-Napoca 2014-2020 şi face parte din echipa care pregătește candidatura Clujului pentru titulatura de Capitală Culturală Europeană.

Din juriul de selecţie al galei au făcut parte managerul cultural Horea Avram, poetul şi eseistul Bogdan Ghiu, arhitectul Dorothee Hasnaş, coregraful Cosmin Manolescu, producătorul de film Ada Solomon, jurnalistul Mircea Toma şi artistul vizual Roxana Trestioreanu. Pentru fiecare categorie au fost definite cinci nominalizări şi a fost acordat un singur premiu, de 5.000 de lei.

 

Pe lista câştigătorilor premiilor AFCN s-au mai numărat

Asociaţia T.E.T. Alexandria - premiul pentru rezistenţă în cultură pentru festivalul de teatru pentru tineri Ideo Ideis

Asociaţia Komunitas - premiul pentru intervenţie în spaţiul urban şi activare socială pentru proiectul "Urban spaces in action"

Asociaţia M3 - premiul pentru comunicare şi mediere culturală pentru proiectul "Susţinem cultura în educaţie"

Asociaţia Culturală Replika - premiul pentru incluziune socială şi dialog intercultural pentru proiectul Centrul de Teatru Educaţional Replika

Fundaţia InterArt Triade Timişoara - premiul pentru antreprenoriat cultural pentru programul editorial Triade

Asociaţia Zeppelin - Halele Carol - premiul pentru soluţii inovatoare în promovarea patrimoniului

Asociaţia Alburnus Maior, organizatoarea festivalului FânFest - premiul pentru activarea patrimoniului imaterial

Asociaţia Film etc. - premiul pentru promovarea culturii române în lume pentru festivalul Making Waves, organizat la New York.

 

Comenteaza