Expert în muzică bizantină, Doctor Honoris Causa la „Gheorghe Dima”
- Scris de Ovidiu Cornea
- 30 Iul 2012, 23:15
- Cultură
- Ascultă știrea

Ceremonia va avea loc de la ora 12, în sala studio a Academiei de Muzică clujene. Gregorios Stathis este profesor de muzicologie bizantină şi artă psaltică în cadrul Universităţii Naţionale din Atena, şi face parte din 1970 din colectivul Institutului de Muzicologie bizantină a Bisericii Ortodoxe a Greciei, al cărui director a fost. Născut în 1939, şi-a efectuat studiile muzicale la Atena, după care le-a aprofundat la Roma, Oxford şi Copenhaga, conform portalului anologion.com. A publicat peste 300 de cărţi, studii, articole şi prezentări la conferinţe internaţionale pe tema cântului bizantin şi a muzicii tradiţionale din Grecia. Una din lucrările sale de amploare este catalogul în şapte volume „Manuscrisele de muzică bizantină - Muntele Athos", patru dintre volume fiind deja publicate, potrivit psaltiki.net. Sub conducerea lui, Institutul de muzicologie bizantină al Bisericii ortodoxe a Greciei a devenit principala instituţie de cercetare în domeniu. Gregorios Stathis a susţinut sâmbătă şi duminică la mănăstirea Rohia un masterclass de muzicologie bizantină, organizat de grupul Sfântul Ioan Damaschinul.
Evenimentul a avut loc în contextul aniversării a 100 de ani de la naşterea monahului Nicolae Steinhardt, personalitate marcantă a spiritualităţii şi culturii din România. La ceremonia ce va avea loc astăzi la Cluj, în cadrul căreia renumitul muzicolog grec va primit titlul de DHC al Academiei de Muzică Gheorghe Dima sunt aşteptaţi reprezentanţii comunităţii academice clujene.