Foto Expoziția ”Universul lui Salvador Dalí”, în spații deschise în premieră pentru public la Casa Hintz din centrul Clujului
- Scris de Anca Mureşan
- 20 Dec 2024, 10:32
- Cultură
- Ascultă știrea
După Paris, Shanghai, Florența și București, expoziția ”Universul lui Salvador Dalí” a ajuns la Cluj-Napoca, în spații deschise în premieră publicului, în recent restaurata Casa Hintz din centrul Clujului, imobil ce găzduiește și Muzeul Farmaciei și Librăria Cărturești.
"După succesul pe care l-am avut cu această expoziție în București, am decis să venim la Cluj. Sper că oamenilor le va plăcea, că vor veni să vadă expoziția găzduită de Casa Hintz", a declarat promotor Dudi Bercovici.
Iancu Șerbănescu, organizatorul clujean al expoției, a declarat că aceasta a fost realizată într-un timp record, de numai 5 săptămâni. ”Dali s-a inspirat în creația lui, în suprarealism, din lumea viselor. Și când Dudi a venit la mine, acum 5 săptămâni, și mi-a zis că avem oportunitatea să facem expoziția lui Dali la Cluj, care a fost văzută de peste 12 milioane de oameni din toată lumea, am zis că e ireal. A zis că sunt două lucruri simple de făcut, un spațiu în centrul Clujului de 1.000 mp și să-i dăm drumul în 5 săptămâni. Uită că visul acesta am reușit să-l definim".
Compusă din peste 170 de exponate – litografii, grafică, gravuri, sculpturi, miniaturi din aur și diamante –expoziția este o imersiune în universul vibrant și oniric al lui Salvador Dalí.
Sf. George și dragonul
Una dintre cele mai importante piese expuse la Cluj este sculptura monumentală din bronz Saint George and the Dragon. Concepută în 1977, această lucrare reinterpretată de Dalí transformă legenda tradițională într-un simbol suprarealist al luptei dintre bine și rău. Detalii precum aripile dragonului metamorfozate în flăcări sau limba în formă de cârjă, un simbol preferat al artistului, reflectă stilul său unic. O versiune de dimensiuni mai mari a acestei capodopere a fost oferită în 1995 Papei Ioan Paul al II-lea de către Dalí Universe, fiind inclusă în colecția Vaticanului, consolidând astfel importanța culturală și artistică a acestei lucrări. În conexiune cu istoria Clujului, farmacia din Casa Hintz, care găzduiește expoziția, a purtat cândva numele „Farmacia Sfântul Gheorghe,” iar familia actualului moștenitor a realizat o statuetă din porțelan inspirată de această sculptură care poate să fie văzută încastrată în clădire și protejată de sticlă.
Printre lucrările deosebite expuse la Cluj se mai numără: Homage to Terpsichore, Man with Butterfly, Woman of Time sau Surrealistic Ange. Unele dintre aceste sculpturi impresionante depășesc doi metri înălțime. Sculpturi de dimensiuni mai mici precum Javanese Mannequin și Moth and Flame vor fascina publicul prin capacitatea de a provoca percepția privitorului asupra realității.
Un alt punct de atracție îl reprezintă cele patru bijuterii-sculpturi, adevărate opere de artă în miniatură: Alice in Wonderland, o reinterpretare suprarealistă a faimosului basm, Dance of Time, care reia tema iconică a ceasurilor topite, Triumphant Angel, ce simbolizează victoria spirituală, și Unicorn, o metaforă a purității și fanteziei. De asemenea, expoziția include obiecte din aur, litografii rare și ilustrații.
Ce aduce nou expoziția de la Cluj
Expoziția Universul lui Salvador Dalí de la Cluj oferă o premieră absolută pentru publicul din România, prin includerea a trei opere remarcabile care nu au fost expuse la București: Twisted Christ, o reinterpretare simbolică a figurii lui Hristos, Zootrope Model, bust suprarealist plin de detalii inedite, și Head of Venus, o lucrare ce explorează teme precum dualitatea frumuseții și percepția realității.
VR Experience - o incursiune virtuală în universul lui Dalí
Inspirată de viziunea suprarealistă a maestrului, expoziția din Cluj combină imaginația artistică a lui Salvador Dalí cu tehnologia modernă a realității virtuale. Deși VR-ul nu a existat în timpul vieții artistului, această experiență fascinantă îl aduce pe Dalí însuși în postura de ghid virtual care îi conduce pe vizitatori, prin capodoperele sale într-o dimensiune complet nouă, care pare desprinsă direct din universul său suprarealist.
Program și bilete „Universul lui Salvador Dalí” Cluj
Expoziția va fi deschisă zilnic între 20 decembrie 2024 și 30 aprilie 2025, între orele 11:00 – 20:00 (ultima intrare la ora 19:00), cu excepția zilelor de 26 decembrie și 1 ianuarie, iar pe 24 decembrie și pe 31 decembrie va avea un program scurt. Biletele sunt disponibile deja online pe universuldali.ro sau enterix.ro, și fizic, în librăriile Cărturești din Cluj-Napoca. După deschiderea expoziției, acestea vor fi disponibile și direct de la locație, la Casa Hintz. Prețurile încep de la 75 de lei pentru adulți, 50 de lei pentru copii, iar grupurile școlare (minim 20 de persoane) beneficiază de un tarif redus de 40 de lei/persoană. Cei interesați de experiența VR vor plăti o taxă suplimentară de 10 lei.
Expoziția include și un shop dedicat, de unde vizitatorii pot achiziționa suveniruri unice sau cadouri inspirate din universul lui Dalí.
Salvador Dalí, maestrul suprarealismului
Salvador Dalí este celebrat ca „maestrul suprarealismului”, dar și ca un vizionar care a transformat viața sa într-o operă de artă. Pe lângă picturile sale celebre, Dalí s-a exprimat prin diverse mijloace artistice: sculptură, ilustrație de carte, obiecte din aur și colaborări unice, precum cele cu manufactura de sticlă Daum. Obsesia sa pentru timpul care se topește, feminitate, psihanaliză și vis se regăsește în toate lucrările sale. Dalí a fost, de asemenea, un pionier al autopromovării, personalitatea sa excentrică și inconfundabila mustață transformându-l într-un adevărat brand artistic.
Despre Beniamino Levi și colecția Dalí Universe
Nicholas Descharnes, expert mondial în opera lui Dalí: ”În decursul a patruzeci de ani, Beniamino Levi, prin Dalí Universe, a reunit cea mai importantă colecție de sculpturi Dalí, reflectând viziunea lui în trei dimensiuni.”
Colecția Universul lui Salvador Dalí este rezultatul unei relații deosebite între celebrul colecționar Beniamino Levi - care a colaborat cu artiști precum Picasso, De Chirico și Fontana - și Salvador Dalí însuși. Întâlnirea lor, care a avut loc în anii 1960 în Paris, a marcat începutul unei colaborări unice. Fascinat de primele lucrări sculpturale ale lui Dalí, Levi l-a încurajat pe maestrul suprarealismului să își exprime viziunea artistică în formă tridimensională, comandându-i o serie de sculpturi din bronz bazate pe cele mai faimoase imagini suprarealiste. Astfel, s-a născut colecția Dalí Universe, una dintre cele mai mari colecții private de lucrări Dalí din lume, alcătuită din sculpturi din bronz, obiecte din aur, mobilier suprarealist, litografii semnate, sculpturi din sticlă și alte opere unice. Aceasta a fost văzută de peste 12 milioane de oameni în peste 100 de locații și muzee internaționale, fiind considerată o comoară culturală.
Spații deschise în premieră publicului la Casa Hintz
Găzduită de Casa Hintz, clădire istorică datând din 1573, expoziția marchează inaugurarea nivelurilor superioare recent restaurate ale acestei clădiri emblematice din Piața Unirii, în care a funcționat prima farmacie din oraș și care găzduiește astăzi, la parter, Muzeul Farmaciei.
"Spațiile în care se află expoziția sunt deschise pentru prima dată publicului. Noi am dori să rămână galerii de artă, dar totul depinde de feedback-ul primit din partea clujenilor. Există și alte planuri pentru aceste spații, să vedem. Restaurarea a fost făcută doar din fonduri proprii", a declarat Dr. Georg Hintz, moștenitorul imobilului din centrul Clujului și actualul proprietar.
Casa Hintz, numită uneori Casa Mauksch-Hintz, este un monument istoric și de arhitectură situat în Piața Unirii din Cluj-Napoca, la numărul 28, colț cu strada Regele Ferdinand (Ulița Podului). În acest imobil a fost deschisă în anul 1573 prima farmacie din oraș.
După 10 ani de abandon, procese și incertitudini, Muzeul Farmaciei s-a redeschis, în 15 ianuarie 2024, în proaspăt restaurata Casă Hintz din centrul Clujului. Un tezaur al istoriei medicale și farmaceutice, muzeul adăpostește o colecție impresionantă de peste 7.000 de obiecte autentice. Aceste artefacte cuprind de la aparatură medicală veche la recipiente diverse și manuscrise valoroase. Vizitatorii pot admira atât aparatură medicală cât li alte artefacte prețioase ce reflectă evoluția atitudinilor față de sănătate și istoria sănătății și bolii din Transilvania.
Lucrările de restaurare au fost făcute după un proiect Planwerk și executate de Weberbau.
Georg Hintz locuiește în Germania, dar vine frecvent la Cluj. A hotărât să păstreze casa și să o restaureze pe cont propriu. Lucrările au costat câteva milioane de euro și au durat cinci ani.