Expoziție de LEGO la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Câte zile durează

Expoziție de LEGO la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Câte zile durează
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj, în colaborare cu Asociația Brickenburg organizează în perioada 22-24 ianuarie 2021, Expoziția de Iarnă Brickenburg, un eveniment tradițional al practicanților hobby-ului LEGO®.

Potrivit reprezentanților forului administrativ județean, dat fiind faptul că anul 2020 a atras atenția într-o manieră inconfundabilă asupra importanței cercetării științifice, a învățământului coerent, a solidarității între oameni, a frumuseții și importanței călătoriilor, asupra echilibrului necesar atât în societate, cât și în natură, ediția din acest an își propune să aducă în atenția vizitatorilor aceste aspecte, prin tematica lucrărilor care vor fi expuse.

Făcând apel la imaginație, vizitatorii de toate vârstele vor putea călători în lumea recifelor de corali, vor putea deveni arheologi submarini, se vor putea aventura în expediții interplanetare, ori vor avea prilejul de a se vedea ca ingineri, medici, profesori, reporteri, brutari, agricultori etc, o sumedenie de profesii și meserii, fundamentale pentru o viață cotidiană normală, fiind redate în elemente LEGO® de membrii Asociației Brickenburg.

Unele lucrări au fost expuse anterior la expoziții internaționale, fiind remarcate de presa în domeniu, iar altele sunt aduse în atenția publicului în premieră absolută.
Vizitarea expoziției se face în condițiile speciale stabilite pentru perioada stării de alertă, după următorul program: vineri, 22 ianuarie, sâmbătă 23 ianuarie – orele 10.00 – 18.00, duminică, 24 ianuarie – orele 10.00 – 17.00.

Asociația Brickenburg, cu sediul în Cluj-Napoca, este una din cele mai importante organizații de fani ai sistemului LEGO®, fiind oficial recunoscută la nivel mondial prin creațiile de înaltă clasă realizate de membrii săi, prezentate în țară și în străinătate, precum și prin evenimentele pe care le pune în practică.

loading...
Comenteaza