Expoziție de pictură și sculptură la Muzeul de Artă

Expoziție de pictură și sculptură la Muzeul de Artă

Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN) organizează, în perioada 17 iunie - 5 iulie 2020, sub titlul generic Dialog între pensulă și daltă, expoziția de pictură și sculptură a artiștilor Mircea Popițiu și Ioan Șeu.

Vernisajul va avea loc miercuri, 17 iunie 2020, la ora 18,00, în aer liber, în incinta curţii de onoare a Palatului Bánffy, sediul Muzeului de Artă, în prezența celor doi artiști expozanţi. Din partea instituției vor fi gazde Lucian Nastasă-Kovacs, directorul muzeului, și Florin Gherasim, curatorul expoziției.

Accesul la vernisaj se va face exclusiv pe bază de invitaţie, în limita locurilor disponibile (maximum 50 de persoane pentru facilitarea menţinerii distanţei de siguranţă). Publicul participant la eveniment este rugat să respecte regulile obligatorii de igienă personală, distanţare fizică şi acces în muzeu.

Reguli obligatorii pentru accesul în muzeu:

● Păstraţi distanţa de siguranţă de cel puţin 2 m faţă de ceilalţi vizitatori şi personalul muzeului cu care intraţi în contact.

● Purtaţi o mască medicală sau non-medicală pe întreaga durată a vizitei în muzeu. Pentru a asigura un nivel adecvat de protecţie, masca se poziţionează astfel încât să acopere integral nasul, gura şi bărbia.

● Dezinfectaţi-vă mâinile şi încălţămintea folosind dezinfectantul pe bază de alcool şi covorul decontaminant puse la dispoziţia dumneavoastră la intrarea în muzeu.

● Purtaţi botoşeii de unică folosinţă oferiţi la casieria muzeului.

● Respectaţi circuitul de vizitare unidirecţional stabilit în interiorul sălilor de expoziţie, precum şi indicaţiile personalului de supraveghere şi ale serviciului de pază.

● Evitaţi formarea de grupuri.

● Luaţi în considerare faptul că numărul maxim permis de vizitatori (prezenţi simultan) într-o sală de expoziţie este de 3 (trei) persoane, pentru a se facilita menţinerea distanţei fizice. Iar durata vizitei va fi limitată la maximum 60 de minute.

● Nu atingeţi publicaţiile sau alte materiale informative şi promoţionale puse în vânzare. Le cerere, ele vă vor fi prezentate şi vândute de către personalul de deservire.

● La intrarea în muzeu este obligatorie efectuarea triajului observaţional şi termometrizarea noncontact a tuturor vizitatorilor de către personalul instituţiei special desemnat în acest sens, nefiind permis accesul persoanelor care prezintă o temperatură corporală ce depăşeşte 37,3°C şi/sau simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree). Persoanelor care vor refuza să le fie verificată temperatura li se va interzice, de asemenea, accesul în muzeu.

● Programul temporar de vizitare este de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-18:00, cu o pauză de 60 de minute pentru efectuarea dezinfecţiei şi a aerisirii spaţiilor expoziţionale, între orele 14:00-15:00. Ultimul bilet de intrare va fi eliberat la ora 17:30.

● Pe toată perioada stării de alertă, ghidajele vor fi suspendate.

 

Comenteaza