Expoziţiile maraton ale tinerilor artişti clujeni se apropie de final

Expoziţiile maraton ale tinerilor artişti clujeni se apropie de final
Cea de-a cincea ediţie a competiţiei de proiecte individuale "Expo Maraton" se apropie de final. Penultimul vernisaj va avea loc marţi de la ora 19:00 în Galeria Casa Matei.

Astfel, iubitorii de artă sunt invitaţi să vadă şi să voteze proiectele semnate sub genericul de "Elim"de Andreea Hușanu, studentă în anul III la grafică, dar şi pe cele ale Ozanei Mureșan, masterandă în anul I la sculptură, adunate sub numele "Nocturnum". 

Proiectul Andreei Huşanu îl aduce în prim-plan pe Elim, nimeni altul decât un şoricel, în cadrul unui proiect de character design prin intermediul căruia tânăra artistă încearcă să înţeleagă dimensiunile şi viziunea diferită a lumii şi a spaţiului văzute prin ochii acestui mic animal domestic.

Ozana Mureşan la rândul său, prin proiectul "Nocturnum", aduce în atenţia publicului o artă efemeră ce nu dă dreptul colecționarilor să le aparțină, ea existînd doar pentru o anumită perioadă de timp, expoziţia/ lucrarea fiind ulterior demontată. Un alt aspect important al acestei lucrări este unicitatea, deoarece realizarea a două proiecte identice este imposibilă, de vreme ce fiecare spațiu expozițional este deja unic în forma sa. Singurele mărturii ale acestei manifestări rămân doar fotografiile, filmările și scrierile.

Comenteaza