Extremity: o doctorandă poloneză expune la Cluj

Extremity: o doctorandă poloneză expune la Cluj
Anna Juszczak, o doctorandă a Academiei de Artă Cracovia (Polonia), aflată la UAD într-o mobilitate Erasmus, îşi expune lucrările la Cluj-Napoca.

Expoziţia sa de gravură, intitulată "Extremity", va putea fi admirată de publicul clujean până sâmbătă, 20 iunie, la Galeria Casa Matei. Juszczak s-a născut la Cracovia în 1988 şi a absolvit Academia de Artă din acelaşi oraş.

Lucrarea de diplomă a realizat-o sub îndrumarea profesorului Stanislaw Wejman, această aducându-i şi bursa Fundaţiei Tadeusz Kulisiewicz pentru artişti, precum şi premiul Asociaţiei Artiştilor Plastici pentru cele mai bune proiecte de diplomă realizate în cadrul Academiei de Artă Jan Matejko din Cracovia.

Juszczak a reprezentat departamentul de grafică al Academiei de Artă din Cracovia în cadrul expoziţiei dedicate celor mai bune proiecte de diplomă în cadrul Trienalei Internaţionale de Grafică, precum şi la o manifestare similară organizată de Universitatea de Ştiinţe Economice din Cracovia.

Din 2012 Juszczak este doctorand al Facultăţii de Grafică din cadrul Academiei de Artă din Cracovia, specializându-se în gravură, pictură şi desen. A participat atât la expoziţii de grup, cât şi la personale în Polonia şi peste hotare.  În 2014 i s-a oferit bursă pentru artişti a oraşului Cracovia. Ea este, de asemenea, câştigătoare a unor premii şi distincţii în cadrul competiţiei Print of the Year.

 

Comenteaza