Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ...

Mai este posibilă împlinirea acestei rugi astăzi, când, tot mai mult, diferitele tipuri de societăţi umane caută împlinirea unor principii care sunt departe sau chiar împotriva lui Dumnezeu? În definitiv, care este voia lui Dumnezeu, cum putem să o cunoaştem cu certitudine, mai ales că, aşa cum frumos se exprima un preot în una dintre omiliile sale, nu ni se transmite prin e-mail şi nici nu putem socializa cu Dumnezeu pe Facebook pentru a o afla? Iată câteva motive pentru care se cuvine să medităm asupra acestei cereri din rugăciunea Tatăl nostru, lăsându-ne conduşi de cuvintele Papei Benedict al XVI-lea.

Ceea ce trebuie să remarcăm, încă de la început, este că sunt două aspecte importante care reies din cuvintele acestei rugi: în primul rând, că Dumnezeu are o voinţă cu noi şi pentru noi, iar în al doilea rând, însuşirea tipică a cerului este aceea a împlinirii neîncetate a voii lui Dumnezeu sau, altfel spus, "acolo unde se face voia lui Dumnezeu, acolo este cerul" [Isus din Nazaret, Rao, Bucureşti 2010, p. 137]. Aşadar, această rugă ne reaminteşte că Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi şi că acesta trebuie să devină măsura tuturor acţiunilor noastre. La baza vieţii spirituale creştineşti stă tocmai această preocupare de a cunoaşte voia lui Dumnezeu, de a asculta în forul conştiinţei glasul suav al Părintelui ceresc, iar pentru aceasta este nevoie de pace interioară şi de conştientizarea prezenţei lui Dumnezeu în viaţa de zi cu zi. Un alt aspect care trebuie reţinut este legat de această dimensiune a "cerului", pe care de cele mai multe ori o concepem în termeni de spaţialitate, şi nu de plinătate a voinţei Creatorului. Dar, "esenţa cerului este de a fi una cu voia lui Dumnezeu, este identitatea voinţei cu adevărul. Pământul devine «cer» dacă şi în măsura în care se face voia lui Dumnezeu şi este doar «pământ», adică polul opus cerului, dacă şi în măsura în care se sustrage voinţei divine. De aceea ne rugăm să fie pe pământ precum în cer, ca pământul să devină «cer»" [Ibid., p. 137].

Aprofundând în continuare această rugă din Tatăl nostru, Sfântul Părinte Papa Benedict insistă, pe bună dreptate, asupra a ceea ce înseamnă "voia lui Dumnezeu". În cadrul Sfintelor Scripturi regăsim învăţătura conform căreia omul a primit de la Dumnezeu, Creatorul său, acest privilegiu de a cunoaşte, în forul său interior, voinţa divină. Această comuniune de cunoaştere cu Dumnezeu se numeşte conştiinţă (cf. Rm 2,15). De-a lungul istoriei, însă, conştiinţa a fost acoperită, fără a fi cu totul înăbuşită, de cenuşa tuturor prejudecăţilor. Iată de ce Dumnezeu ne-a vorbit din nou în termeni istorici, care vin la noi din exterior, dar ne ajută să ajungem la cunoaşterea din interiorul nostru, care ne era ascunsă. Esenţa acestui ajutor dumnezeiesc se găseşte în revelaţia biblică a Decalogului de pe muntele Sinai, care, mai apoi, va fi dezvoltată în toată profunzimea sa de către Isus în Predica de pe munte. Aceste cuvinte ale lui Dumnezeu nu sunt impuse omului din exterior, ci reprezintă "revelaţia Fiinţei lui Dumnezeu, şi prin aceasta, explicaţia adevărului fiinţei noastre. [...] Voia lui Dumnezeu provine din Fiinţa Sa şi ne conduce spre adevărul fiinţei noastre, ne salvează de la autodistrugerea prin minciună" [Ibid., p. 138].

Atunci când Isus însuşi vorbeşte despre voia lui Dumnezeu, El se referă nemijlocit la propria Sa misiune. La fântâna lui Iacob, El le spune ucenicilor care îi aduceau de mâncare: "Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine" (In 4,34). Cu alte cuvinte, a fi una cu voinţa Tatălui Ceresc este izvorul vieţii Mântuitorului Hristos. Trebuie spus că în ruga din Tatăl nostru - "facă-se voia Ta" - răsună mai ales lupta interioară a lui Isus din timpul rugăciunii Sale de pe Muntele Măslinilor: "Părintele Meu, dacă este cu putinţă, îndepărtează de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti!" (Mt 26,39). Această rugăciune a lui Isus ne permite să privim în interiorul sufletului Său şi să înţelegem că viaţa Sa a însemnat o neîntreruptă acordare a voinţei Sale cu voinţa Tatălui Atotputernic.

Plecând de la acest adevăr, înţelegem că Isus însuşi este "cerul", în cel mai profund şi autentic sens, fiindcă în El şi prin El se înfăptuieşte, în mod plenar, voia lui Dumnezeu. Trebuie să fim conştienţi şi de un alt aspect foarte important pentru viaţa noastră de credinţă: prin propriile noastre puteri nu vom fi niciodată drepţi; voinţa noastră prea pământeană ne abate mereu de la voinţa lui Dumnezeu. Doar în unire cu Hristos putem afla şi împlini voia lui Dumnezeu. Sfântul Părinte îşi încheie meditaţia sa cu un foarte frumos gând, în acelaşi timp o invitaţie: "În această a treia rugă din Tatăl nostru, ne rugăm să devenim tot mai apropiaţi Lui, astfel încât voia lui Dumnezeu să depăşească forţa de gravitaţie a egoismului nostru, făcându-ne în felul acesta vrednici de înălţimea la care am fost chemaţi" [Ibid., p. 139].

Pr. Daniel AVRAM