Festival Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete la Cluj

Festival Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete la Cluj

Un număr de 16 spectacole din România, Ungaria, Ucraina, Georgia, Franța sau Olanda participă la Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete „Puck”, între 15 și 19 octombrie 2018, la Cluj-Napoca. 

Unul dintre spectacolele selectate pentru competiția ediției este „Aventurile lui Hotzenplotz”, susținut de Teatrul de Păpuși „Bóbita”din Pécs (Ungaria), programat pentru marți, 16 octombrie, de la orele 10 și 12, la Casa de Cultură a Studenților (CCS). Este vorba despre tâlharul Hoțzenplotz care scapă din închisoare și comite crime seriose: devorează în totalitate cârnații și varza murată din cămara bunicii și e doar începutul! Îi vine rândul lui Kasperle și al prietenului său bun, Leslie Bravehart să-l prindă, iar pentru asta vor avea nevoie de o mașină de pompieri, un glob de cristal, o ghicitoare și, nu în ultimul rând, de un câine-crocodil!

De asemenea, participă la concurs spectacolul „Bekkanko”, interpretat de Teatrul „Ion Creangă” din București (vineri, 19 octombrie, de la ora 10, la CCS). Este o poveste atipică despre acceptare şi sacrificiu, care demonstrează cât de relative sunt, în realitate, noțiunile de bine şi rău, dreptate şi nedreptate. Poetica dramaturgului japonez Asaya Fujita este transpusă într-un spectacol imersiv, care păstrează atmosfera poveştilor nemuritoare.Scena Teatrului Național va găzdui marți, 16 octombrie, de la ora 19, un spectacol inedit de pantomimă - „Light Souls” prezentat de compania Quartet Dekru din Ucraina. Într-o viziune modernă, elegantă și actuală asupra vieții noastre, spectacolul prezintă o paletă de emoții umane, cu cele mai pure și sincere sentimente aduse pe scenă, interpretate de mimi cu o plasticitate incredibilă și un joc desăvârșit, care cucerește publicul fără cuvinte.

Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași va interpreta luni, 15 octombrie, de la 10 și 11.30 la Teatrul Național spectacolul ”Kajtus, vrăjitorul”. Scris în 1933, romanul lui Janusz Korczak „Kajtus, vrăjitorul” este unul dintre cele mai populare în Polonia. Comparată cu Harry Potter, deşi a fost scrisă cu peste 60 de ani înainte, povestea vorbeşte despre micul vrăjitor Kajtus, care, încercând să-şi controleze puterile magice, ajunge să se descopere pe sine şi să înţeleagă lumea în care trăieşte.De asemenea, Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia aduce în fața publicului clujean spectacolul „Pasărea măiastră” (marți, 16 octombrie, de la orele 9.30 și 11.30, la Teatrul Național). Un măreț rege stăpânește un ținut asupra căruia se abătuse o blestemată de ghionoaie care-i distrugea palatul îndată ce acesta era înălțat. Singura sa bucurie erau cei trei fii ai săi, cărora vroia să le lase acest palat drept moștenire. Pasărea măiastră este singura soluție pentru ca palatul să dăinuiască.

Pe aceeași scenă va avea loc miercuri, 17 octombrie, de la 9.30 și 11.30 spectacolul „Vrăjitorul din Oz”, al artiștilor de la Teatrul pentru Copii „Ciufulici”, secție a Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești. Dorothy pleacă în căutarea vrăjitorului, împrietenindu-se pe drum cu Sperietoarea de Ciori, Omul de Tinichea şi Leul cel Laș, care doreau fiecare să obțină ceva: minte, o inimă și curaj. Numai că această lume fantastică în care a fost purtată eroina noastră este presărată cu vrăjitoare și păduri fermecate în care Dorothy și noii ei tovarăși de drum vor fi puși la încercare.

„Muzicanții din Bremen” este un alt spectacol selectat în competiția din acest an a festivalului clujean. Va fi prezentat joi, 18 octombrie, la Teatrul Național, de la ora 10, de artiștii Teatrului de Animație „Țăndărică” din București. Povestea are în prim-plan un cocoș, o pisică, un câine și un măgar care urmau să fie alungate de stăpânii lor. Rând pe rând, ele reușesc să fugă şi se întâlnesc întâmplător pe drum, iar la propunerea măgarului pornesc prin pădure spre Bremen, orașul care pentru ei înseamnă un nou început, drumul spre libertate.

Același teatru va prezenta la Cluj, pe aceeași scenă (în regim studio), tot joi, de la ora 17, spectacolul „Migraaaanți”. Subiectul inspirat din experiența de jurnalist a dramaturgului Matei Vișniec este oglinda unei realități pe care o trăim. Oare nu este adevărat că suntem “prea mulți pe nenorocita asta de barcă”, Europa?. Dramaturgul vorbește, după cum singur mărturisește, despre ceea ce ni se întâmplă, despre “invazia” la care este supusă Europa.

Artiștii Teatrulului de Păpuși „Brighella”, Trupa „Harag György”  din Satu Mare vor prezenta luni, 15 octombrie, de la 10 și 11.30, la Teatrul „Puck” spectacolul „Fiul muzicantului și dracii” (în limba maghiară). Muzicantul Zsiga lucrează în pădure împreună cu pădurarul Kálmán și soția acestuia, Matilda. În momentul în care, din glumă, își exprimă fiecare dorințele, el ar vrea ca soția lui să nască doisprezece copii. În momentul în care ajunge acasă, realizează că dorința i s-a și împlinit.

Teatrul Pentru Copii „Arlechino” din Brașov participă la competiția festivalului cu spectacolul „Cei trei mușchetari” (luni, 15 octombrie, de la ora 17, la Teatrul „Puck”). Povestea muschetarilor Athos, Portos și Aramis, cărora li se alătură D’Artagnan – un spadasin provincial  dornic  să ajungă gardianul regelui – adică un muschetar derulează, în cheie comică, peripețiile prin care trec cei patru în încercarea  lor curajoasă de a îl învinge pe Cardinalul Richelieu – perfidul consilier regal – care, prin toate mijloacele, urmărește  să ajungă pe tron în locul regelui, cu ajutorul acoliților săi  printre care și duplicitara Milady.

Uniunea Independentă a Păpușarilor „Nice” din Georgia va prezenta la Teatrul „Puck” Cluj marți, 16 octombrie, de la 12 și 17 spectacolul „Nuvela nepublicată”. Este un spectacol într-un singur act destinat publicului cu vârsta de peste 12 ani. Piesa se bazează pe povestirile lui O 'Henry, îmbinând patru nuvele. Păpușile se exprimă prin gesturi, mișcări, muzică. Vorbesc despre fidelitate, tristețe, fericire, durere... Păpușile sunt bune povestitoare. Ele vor scrie nuvela pentru spectatori, o nuvelă care nu a fost publicată niciodată.

Teatrul „Szigligeti”, Trupa „Lilliput”  din Oradea prezintă joi, 18 octombrie, de la 9.30 și 11.30, la Teatrul „Puck” spectacolul „Prințul fericit”. Este, poate, una dintre cele mai frumoase şi emoţionante poveşti din literatura universală. Sensul autosacrificiului din dragoste este, şi astăzi, subiectul dezbaterilor – unii spun că nu este o reacţie umană „normală”, iar alţii sunt de părere că este nivelul suprem al „empatiei”.

Pe aceeași scenă va avea loc vineri, 19 octombrie, de la ora 17, spectacolul ”Opera Opaque”, susținut de Plexus Polaire  –  Franța. Totul se petrece în cabaretul macabru al doamnei Silva. Fantastic și plin de umor, delicios de negru, teribil de strident. Scene periculoase și creaturi monstruoase, strigăte și lacrimi până la finalul mult așteptat.

Al doilea titlu prezentat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași este „O poveste japoneză”, programat pentru luni, 15 octombrie, la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” (AMGD), de la ora 19. Povestea luptătorului de sumo  Yoneyama și a lui Marume insuflă o atmosferă de seninătate și fericire. Parcursul inițiatic al celor doi eroi constă  în călătoria lor, unul spre celălalt. Concepția regizorală se inspiră din patrimoniul cultural al Japoniei, din folclor, arta grafică și teatrul de papuși tradițional.

Miercuri, 17, octombrie, pe aceeași scenă va fi prezentat de la 10 și 12.30 spectacolul „Povestea porcului”, realizat de Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Trupa Marionete  din Arad. Ingredientele principale ale acestui spectacol sunt umorul, muzica antrenantă și virtuozitatea marionetiștilor. Rămâne să vă convingeți că, de multe ori, “aparențele înșeală” și că porcușorul năzdrăvan nu e ceea ce pare.

Teatrul ‘t Magisch din Olanda aduce la Cluj joi, 18 octombrie, de la ora 19, la AMGD, spectacolul „Exuvia”. În acest spectacol de păpuși (nonverbal), Charlotte ne va duce într-o călătorie fără sfârșit, în care devenim conștienți de relativitatea spațiului care ne înconjoară. Ea va trage pământul de sub picioarele noastre, dar ne va prinde din nou și, doar pentru o clipă, ne va face să ne simțim parte dintr-un univers mai mare.

Juriul competiției este compus din Slobodan Markovic (președintele juriului) și teatrologii Rodica Tulbure, Andreea Chindriș, Zsuzsa Szebeni și Claudiu Groza. Gala decernării premiilor va avea loc vineri, 19 octombrie, de la ora 19, la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca.

 

Comenteaza