Festivalul de chitară a debutat promiţător

Festivalul de chitară a debutat promiţător

Aproximativ 95 de artişti iau parte zilele acestea la a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Chitară “Transilvania”, ce a debutat ieri la Cluj. Noutatea acestei ediţii constă în diversificarea activităţilor festivalului, care devine, potrivit organizatorilor, “cea mai importantă manifestare de acest gen din România, dar şi un pol cultural pentru chitariştii din toată Europa”.

“Nivelul este din ce în ce mai avansat, concurenţii sunt foarte bine pregătiţi, deoarece prestigiul festivalului îi obligă. Elevii sunt îndrumaţi de profesorii lor şi sunt aleşi dintre cei mai buni”, a spus Constantin Andrei, directorul artistic al festivalului. Artiştii din competiţie sunt din Australia, Portugalia, Bulgaria, Ungaria, Germania şi România. Cel mai bun chitarist va câştiga un premiu constând într-o chitară în valoare de 3.500 de euro, construită special pentru acest eveniment de către lutierul Constantin Dumitriu.

“Cu toate că suntem la începutul festivalului, în prima zi de concurs s-au prezentat formaţii camerale valoroase”, a precizat Liviu Georgescu, preşedintele Fundaţiei Române de Chitară. Evenimentul este organizat de către Asociaţia de Chitară Transilvania şi Casa Municipală de Cultură Cluj-Napoca.

Comenteaza