Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa revine, după 11 ani, la Cluj

Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa revine, după 11 ani, la Cluj
| Foto: Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa (UTE FEST) își ridică, din nou, cortina, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj, după o absență de 11 de ani.

Cea de-a 18-a ediţie a UTE FEST, organizată de către Teatrul Maghiar de Stat Cluj,  are loc în perioada 19 - 30 noiembrie și reunește 19 spectacole din 13 ţări europene.

Conferința de presă de prezentare a Festivalului a avut loc luni, 4 noiembrie 2019, la Cluj, în prezența viceprimarului Emese Oláh, a lui Gábor Tompa - director Festival și președinte UTE și a lui András Visky - director artistic.

„Festivalul UTE a fost cel mai marcant eveniment al vieții teatrale europene timp de foarte mulți ani, de la înființarea acestei organizații, până în 2008 când la Cluj și la București, în organizarea Teatrului Bulandra, a avut loc ultima ediție”, a precizat Gábor Tompa.

De asemenea, viceprimarul Emese Oláh a declarat că „festivalul este foarte important în viața culturală a orașului”, iar nevoia pentru acest tip de evenimente „este absolut stringentă”.

În perioada 19-30 noiembrie, vor prezenta spectacole la Cluj:

Piccolo Teatro di Milano–Teatro d’Europa e Jolefilm  (Italia),

FATTORE K. – Teatro di Roma (Italia),

Teatrul Bulandra (România),

Teatrul Național al Greciei de Nord (Grecia),

Teatrul Național São João (Portugalia),

Teatrul Dramatic Iugoslav (Serbia),

Teatrul Maghiar de Stat Cluj (România),

Teatrul Național Cluj (România),

Teatrul Național din Luxembrug (Luxemburg),

Sfumato Theatre Laboratory (Bulgaria),

Teatrul Național „Radu Stanca” (România),

Stanislavsky Electrotheatre (Rusia),

Prague City Theatres (Republica Cehă),

Teatrul Național al Greciei (Grecia),

Vígszínház (Ungaria),

Schauspiel Köln (Germania).

Toate spectacolele beneficiază de traducere în limba maghiară, română și engleză. Informații despre spectacole și programul festivalului pot fi găsite pe www.utefestcluj-huntheater.ro

Finanțatorii festivalului sunt Ministerul Culturii și Identității Naționale, Fondul Bethlen Gábor și Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca.

Comenteaza