Festivalul UTR va avea loc la Bucureşti, în parteneriat cu Teatrul Maghiar din Cluj

Festivalul UTR va avea loc la Bucureşti, în parteneriat cu Teatrul Maghiar din Cluj

Alexandru Darie, directorul teatrului Bulandra şi preşedintele Uniunii Teatrelor din Europa (UTR) a anunţat azi că Festivalul UTR va avea loc la Teatrul Bulandra, fiind organizat în parteneriat cu Teatrul Maghiar din Cluj.

"Ei vor avea un buget al lor şi noi unul al nostru, ceea ce este minunat. Nu sunt nici în dezacord nici în acord cu Tompa Gabor", a spus Darie

Regizorul a adăugat că se gândeşte să organizeze festivalul, în perioada octombrie - noiembrie, intenţionând în acest sens "să schimbe faţa oraşului".

Comenteaza