“Fletch” şi Uriah Heep ocolesc Clujul

“Fletch” şi Uriah Heep ocolesc Clujul
Fondatorul trupei Depeche Mode, Andrew Fletcher, şi trupa rock britanicã Uriah Heep nu vor mai concerta la Cluj în aceastã toamnã.

Compania Emag!c Entertainment anunţase iniţial cã Fletcher va concerta în România la Bucureşti şi Cluj, dar al doilea spectacol, programat pe 20 octombrie, a fost mutat la Timişoara.

“Timişoara oferã un club mai bine amenajat pentru un astfel de concert. Decizia a fost luatã dupã o atentã monitorizare a locaţiilor”, au afirmat reprezentanţii Emag!c Entertainment. Astfel, Andrew Fletcher, sau “DJ Fletch”, va mixa pe 20 octombrie în clubul Heaven.

 Biletele pentru spectacolul din Timişoara costã 60 de lei şi pot fi achiziţionate de pe site-ul www.myticket.ro, dar şi din reţeaua magazinelor Diverta. în ziua spectacolului, la intrarea în club, biletele vor costa 80 de lei.

 

Uriah Heep cânta doar la Sibiu si Oradea

 

Trupa Uriah Heep a anunţat cã va susţine trei concerte în România. Doar douã dintre ele au fost confirmate, pe 30 septembrie la Sibiu şi pe 14 octombrie la Oradea.

Pe 15 octombrie, trupa era aşteptatã la Cluj, dar spectacolul a fost anulat, potrivit site-ul oficial al grupului. Motivele pentru care concertul nu va mai avea loc la Cluj nu sunt cunoscute.

Astfel, singurul concert de anvergurã care va avea loc în aceastã toamnã la Cluj va fi cel al artistei americane Beyonce, pe 22 octombrie pe stadionul “Ion Moina”.

Comenteaza