Florin Piersic recucereşte Clujul

Florin Piersic recucereşte Clujul
Cu toate că anii au trecut peste el şi a ajuns la vârsta de 71 de ani, actorul Florin Piersic continuă să se bucure de un succes nebun. Prezent în ultima vreme mai mult pe scenele din capitală, Piersic a revenit în atenţia clujenilor odată cu o serie de reclame care au împânzit oraşul şi al căror personaj principal este.

Mărgelatu, eroul care făcea pe furori în perioada comunistă, a revenit “pe piaţă”. Acum, personajul interpretat de Florin Piersic reprezintă imaginea unei puternice companii franceze, care îşi va inaugura, azi, un nou magazin, la Cluj.

De asemenea, Florin Piersic este prezent şi în machetele de publicitate ale Expo Transilvania, fiind imaginea aleasă să îmbie clujenii să participe la târgul de încălţăminte care va avea loc la pavilionul expoziţional.

 

“Se confundă cu oraşul”

 

Prima reîntâlnire recentă a clujenilor cu Florin Piersic a avut loc la mijlocul lunii trecute, când oraşul a fost împânzit de panouri publicitare care promovează deschiderea magazinului Carrefour. Pentru această campanie, Piersic a pozat îmbrăcat în hainele celebrului personaj Mărgelatu, din filmul “Drumul Oaselor”.

Recent, actorul a acceptat să promoveze un târg care va avea loc la Expo Transilvania. “Este cert o personalitate care se confundă cu oraşul Cluj-Napoca. Aici locuieşte, ţine enorm la oraş. Este identificat ca un clujean exemplar”, au explicat specialiştii PR consultaţi de ZIUA de Cluj motivele care au dus la alegerea actorului ca imagine a companiei franceze.

 “E decizia firmei din Bucureşti care organizează târgul. Noi doar închiriem spaţiul. Probabil că ei au mers pe imaginea lui Piersic pentru că prinde tare de tot în Ardeal”, a completat Adina Scaringi, specialist PR la Expo Transilvania, cu referire la ultima reclamă care îl are protagonist pe Florin Piersic.

El nu este, însă, doar un brand local, ci şi unul naţional. Recent, în urma unui sondaj de opinie comandat de Ministerul Culturii, Florin Piersic a fost desemnat de repondenţi ca fiind actorul cu cea mai mare notorietate în România.

 

Contracte de mii de euro

 

“Atât eu, cât şi fiul meu am fost solicitaţi de mai multe ori să facem reclame. Au socotit, probabil, că eu sunt cel mai potrivit, fiind clujean”, a spus actorul. El a oferit şi motivaţiile care l-au făcut să accepte ofertele celor două companii pentru care a apărut în reclame. “Am făcut-o din patriotism local, dar şi pentru că, oricând, nişte bani sunt bineveniţi”, a precizat actorul.

El a refuzat să divulge sumele pe care le-a câştigat de pe urma celor două contracte, însă surse de pe piaţa de publicitate susţin că un contract similar celui semnat de Piersic cu Carrefour e răsplătit cu o sumă care poate ajunge la 6.000 de euro, iar cel semnat cu organizatorul târgului de încălţăminte de la Expo Transilvania la 2.000 de euro.

 

Revenire cu casa închisă

 

Luni, 15 octombrie, Florin Piersic va reveni la Cluj şi în calitate de actor. Piersic repetă de zor pentru premiera spectacolului “Străini în noapte”, de Eric Assous, regizat de Radu Beligan, la Teatrul Naţional Cluj, în care va juca alături de Emilia Popescu.

Biletele pentru premieră s-au epuizat de două săptămâni, iar pentru reprezentaţia din 16 octombrie, de la Casa de Cultură a Studenţilor, mai sunt disponibile doar puţine tichete, la preţul de 60 de lei.

Comenteaza