Fotografii, proiecţii video şi repetiţii pentru elevi şi studenţi la Casa TIFF, în festivalul SoNoRo

Fotografii, proiecţii video şi repetiţii pentru elevi şi studenţi la Casa TIFF, în festivalul SoNoRo
Expoziţie de fotografii, proiecţii video şi repetiţii pentru elevi şi studenţi, "Love Unlimited", la Bucureşti şi la Cluj.

Expoziţia poate fi vizitată în Bucureşti între 15 şi 21 noiembrie, în Sala de Oaspeţi a Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNŢR), în cadrul festivalului SoNoRo. Expoziţia, care prezintă o selecţie de 38 de lucrări ale fotografilor Voicu Bojan, Vlad Eftenie şi Cornel Lazia, va fi găzduită şi la Cluj-Napoca, la Sala Mare a Casei TIFF.

Pe lângă expoziţia de fotografie "Love Unlimited", salonul literar cu acelaşi nume, organizat în parteneriat cu revista Dilema Veche, lansează albumul "Love Songs" şi proiecţia filmului "Noseland". Festivalul va continua tradiţia repetiţiilor deschise pentru elevii şi studenţii din Bucureşti, sub egida "Tineri la repetiţie", în parteneriat cu LiterNet.

Accesul va fi permis numai pe baza carnetului de elev sau a legitimaţiei de student, iar repetiţiile vor avea loc în intervalul 14 - 16.

CA VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo se desfăşoară în acest an între 9 şi 25 noiembrie, iar printre cei peste 20 de artişti de renume internaţional care vor urca în luna noiembrie pe scenele festivalului se numără Konstantin Lifschitz, Joanna McGregor, Diana Ketler, Oliver Schnyder (pian), Alina Pogostkina, Andrej Bielow, Alexander Sitkovetski, Erik Schumann (vioară), Răzvan Popovici, Lars Anders Tomter (violă), Monika Leskovar, Boris Adrianov, Bernhard Naoki Hedenborg, Bjorg Lewis (violoncel), Reto Bieri (clarinet), Cvartetul Szymanowski şi Cvartetul Rastrelli.

Comenteaza