Fundația pictorului Adrian Ghenie deschide un nou hub de artă contemporană în Cluj-Napoca
- Scris de Anca Mureşan
- 26 Aug 2026, 10:13
- Cultură
- Ascultă știrea
Casa Bogdánffy din Cluj-Napoca devine un spațiu dedicat artei contemporane, cercetării și programelor publice găzduind, începând din septembrie 2026, Fundația Plan B, inițiată de Mihai Pop și Adrian Ghenie în urmă cu mai bine de două decenii.
Proiectul răspunde unei nevoi structurale a scenei artistice – insuficiența contextelor capabile să susțină, în mod consecvent, cercetarea, producția artistică, expunerea și reflecția critică asupra artei contemporane. “La 20 de ani de la deschiderea Galeriei Plan B, sora de la Berlin a Fundației, deschidem noul nostru spațiu de la Cluj. Propunem astfel scenei în care ne-am format și generației nostre un loc în care întâlnirea cu istoria orașului se face prin interesul pentru artiști care nu sunt întotdeauna valorizați de piață și pentru teme de reflecție pe termen lung. Dar mai ales un loc în care să ne putem exersa mai departe empatia, sensul prieteniei și admirației în artă, care ne-au ținut împreună în acești 20 de ani,” spune Mihai Pop, cofondator – alături de Adrian Ghenie – al Fundației și director executiv.
Programul Fundației debutează cu expoziția „Inaugurare”, deschisă între 18 septembrie și 22 noiembrie 2026.
Expoziția reunește lucrări care activează, în sens spațial ori simbolic, diferite straturi ori părți ale clădirii. Este vorba despre creații semnate de Radu Abraham, Ioana Bătrânu, Alex Bodea, Erik Bünger, Jonathan van Doornum, Adrian Ganea, Fabien Giraud & Raphaël Siboni, IRWIN, Sanja Iveković, Jill Magid, Piero Manzoni, Fabio Mauri, Philip Metten, Jean-Luc Moulène, Ciprian Mureșan, Navid Nuur, Miklós Onucsán, Șerban Savu, Larisa Sitar, Lucy Skaer, Mona Vătămanu & Florin Tudor și este însoțită de un program video cu lucrări de Noor Abed, Simon Dybbroe Møller, Daphné Heretakis, Sasha Litvintseva & Beny Wagner, Jean-Daniel Pollet, Mary Reid Kelley & Patrick Kelley și Ben Rivers.
Programul expozițional continuă, în decembrie 2026, cu proiectul „Horia Bernea: Asumarea radicală a văzului”, curatoriat de Magda Radu și Ștefan Sava (Fundația Horia Bernea), urmat, în aprilie 2027, de expozițiile personale ale artiștilor Danae Io, Camille Blatrix și Dan Beudean.
Casa Bogdánffy, construită la începutul secolului al XIX-lea, încorporează în structura sa Turnul Pantofarilor, ridicat în secolul al XVI-lea ca parte a celei de-a doua incinte fortificate a Clujului.


