Video Gala UNITER la Cluj! Florin Piersic, premiul pentru întreaga carieră şi Tompa Gabor, cel mai bun regizor

Gala UNITER la Cluj! Florin Piersic, premiul pentru întreaga carieră şi Tompa Gabor, cel mai bun regizor

Teatrul Naţional din Cluj-Napoca a găzduit, luni seara, Gala Premiilor UNITER 2019, în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune spectacole ale anului trecut, dar şi mari actori ai teatrului românesc. 

Actorul Florin Piersic, în vârstă de 83 de ani, a primit din partea Senatului UNITER premiul pentru întreaga carieră în cadrul spectacolului de gală care a avut loc, luni seară, la Teatrul Naţional Cluj-Napoca. Actriţa Maia Morgenstern şi regizorul Cristian Pepino au fost recompensaţi de asemenea pentru întreaga lor activitate.

 "Doamnelor şi domnilor cel mai greu este, vă spun, că acest premiu pe care l-am luat astăzi, la 83 de ani, e bine că l-am primit astăzi. Dacă îl primeam după ce plecam în stele, nu mai avea nici un fel de valoare. Astăzi, vreau să vă spun doar atât: nu-mi vine să cred că pe această scenă, unde am jucat de sute şi sute de ori, piese mai frumoase şi mai puţin frumoase, mai atractive pentru public şi mai puţin atractive, trebuie să vă spun că pe această scenă am debutat eu cu o singură replică - 'Să facem grevă'. Astăzi e replica care se potriveşte cel mai bine, vă spun eu", a spus Florin Piersic la primirea distincţiei.

Premiul pentru cel mai bun spectacol a revenit spectacolului "Povestea prinţesei deocheate", scenariul Silviu Purcărete inspirat din "Sakura Hime Azuma Bunsho" de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete, de la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu.

Premiul pentru cea mai bună regie a fost câştigat de Gabor Tompa pentru regia spectacolului "Neguţătorul din Veneţia" de William Shakespeare, producţie a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj. 

Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal a fost câştigat de actorul Andrei Huţuleac pentru rolul Randle P. McMurphy din spectacolul "Zbor deasupra unui cuib de cuci" de Dale Wasserman, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, de la Teatrul Metropolis din Bucureşti.

La categoria Cea mai bună actriţă în rol principal, câştigătoare a fost desemnată actriţa Ofelia Popii, pentru rolurile din Seigen şi Shinnobu Sota din spectacolul "Povestea prinţesei deocheate", scenariul Silviu Purcărete inspirat din "Sakura Hime Azuma Bunsho" de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete, de la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu.

Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar i-a revenit actorului Richard Balint pentru rolul Mr. Lockhart din spectacolul "Navigatorul" de Conor McPherson, regia Cristian Juncu, de la Teatrul Naţional Târgu Mureş - Compania "Liviu Rebreanu".

Cea mai bună actriţă în rol secundar a fost desemnată Natalia Călin pentru rolul Doamna Bologa din spectacolul "Pădurea spânzuraţilor" după Liviu Rebreanu, scenariul, regia şi universul sonor Radu Afrim, de la Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti.

Scenograful Dragoş Buhagiar a primit Premiul pentru cea mai bună scenografie, pentru spectacolul "Povestea prinţesei deocheate", scenariul Silviu Purcărete inspirat din "Sakura Hime Azuma Bunsho" de Tsuruya Nanboku al IV-lea, regia Silviu Purcărete, de la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu.

Premiul pentru debut a fost câştigat de Andreea Tecla şi Mădălina Niculae pentru scenografia spectacolului "R.U.R." de Karel Capek, regia Vlad Cristache, de la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, secţia germană.

Premiul pentru critică de teatru i-a revenit lui Călin Ciobotari. Nominalizări au mai primit Oltiţa Cîntec şi Cristina Modreanu.

La categoria Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic, distincţia a fost câştigată de spectacolul "Lupoaica" de Giovanni Verga, adaptarea radiofonică Domnica Ţundrea, regia artistică Vasile Manta, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune.

Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru TV a fost câştigat de producţia "Apostolul Bologa", adaptare după ''Pădurea spânzuraţilor'' de Liviu Rebreanu, regia Dominic Dembinski, producţie a Societăţii Române de Televiziune. 

Premiul de Excelenţă al ediţiei din 2019 a Galei Premiilor UNITER a fost acordat Teatrului UNTEATRU. Distincţia a fost înmânată de actriţa Oana Pellea celor doi fondatori ai instituţiei teatrale - Andrei şi Andreea Grosu.

Premii speciale au fost oferite regizorului Decebal Marian pentru teatrul de păpuşi şi marionete, muzicianului Marius Mihalache pentru proiectul "Săftiţa", actriţei şi coregrafei Andreea Gavriliu pentru mişcare scenică, criticului şi istoricului de teatru Florica Ichim pentru activitatea editorială şi publicistică a Fundaţiei Culturale "Camil Petrescu", şi Facultăţii de Teatru şi Film din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca.

De asemenea, Ion Caramitru a oferit Premiul preşedintelui care a revenit compozitorului şi dirijorului Cornel Ţăranu, membru al Academiei Române.

Premiul Consiliului Britanic a fost oferit spaţiului cultural Reactor Cluj "pentru activitatea de promovare şi susţinere a incluziunii sociale şi încurajarea implicării civice".

Distincţia pentru "Cea mai bună piesă românească a anului 2018" a fost oferită de principesa Elena tinerei Stela Giurgeanu pentru piesa "Matilda şi groparii".

Juriul final, care i-a desemnat pe câştigători în seara galei a fost alcătuit din: Vlad Ivanov (actor), Doina Modola (critic), Maia Morgenstern (actriţă), Cristian Pepino (regizor) şi Viorica Petrovici (scenograf). 

Comenteaza