Gérard Depardieu şi Catherine Deneuve deschid TIFF 2011

Gérard Depardieu şi Catherine Deneuve deschid TIFF 2011
Comedia “Potiche”, care îi are drept protagonişti pe cunoscuţii actori francezi, va da startul Festivalului Internaţional de Film Transilvania din acest an.

În mai puţin de trei luni, la Cluj-Napoca, va debuta cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Dacă în 2010, în deschiderea TIFF a rulat “Soul Kitchen”, în acest an startul va fi dat de comedia “Potiche”.

 

Scris şi regizat de Francois Ozon, unul dintre cei mai apreciaţi regizori francezi ai momentului, filmul “Potiche” a avut premiera mondială în competiţia Festivalului de la Veneţia din 2010. “O satiră socială cum nu se poate mai actuală în condiţiile de criză economică prin care trece lumea. Acţiunea se concentrează în jurul lui Robert Pujol, şeful tiranic al unei fabrici de umbrele pe care a moştenit-o de la socrul lui. Condiţiile inumane de muncă determină angajaţii fabricii să iniţieze o grevă, în urma căreia Robert este luat prizonier. Salvarea vine din partea soţiei acestuia, Suzanne, care apelează la ajutorul fostului ei iubit şi actual primar al oraşului, pentru a-l elibera pe ostatic şi pentru a pune capăt protestului. În cele din urmă, Suzanne va prelua conducerea fabricii, reuşind să redreseze o afacere falimentară, spre surprinderea soţului care nu e dispus să renunţe la statutul de director al fabricii”, detaliază oficialii TIFF. Francois Ozon aduce pe marile ecrane o distribuţie ce reuneşte cele mai importante nume din cinematografia franceză: Catherine Deneuve, răsplătită cu Premiul pentru întreaga activitate la TIFF 2008, Gérard Depardieu sau Fabrice Luchini.

 

Secţiunile tradiţionale ale festivalului, precum Competiţie, Supernova, Shadows/Umbre, Fără limită, Ce se întâmplă, documentarule?, 3x3, Focus, Ziua HBO sau Ziua Maghiară vor fi prezente şi în acest an. Acestora li se adaugă o serie de secţiuni speciale, precum Wasted Youth, alcătuită din filme care realizează portrete ale vieţii de adolescent, de cele mai multe ori irosită sau afectată de constrângeri sociale, tehnologie sau tentaţii de toate felurile şi Back to TIFF, ce reuneşte cele mai recente producţii ale regizorilor premiaţi în ediţiile precedente ale festivalului. Cinefilii vor putea viziona în cadrul Wasted Youth filmul şoc-al secţiunii Panorama din cadrul Festivalului de la Berlin, “Gandu” (regia Q-Kaushik Mukherjee), povestea unui tânăr ale cărui frustrări şi probleme îl determină să caute refugiul într-o lume dominată de rap, pornografie şi droguri. Punctul forte al secţiunii Back to TIFF va fi comedia “Cousinhood”, al treilea film al regizorului spaniol Daniel Sánchez Arévalo, după “Albastru închis aproape negru” şi “Graşii”, prezente în competiţia TIFF în ediţiile precedente şi ambele recompensate cu Premiul publicului.Cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania va avea loc în perioada 3-12 iunie la Cluj-Napoca şi între 15 şi 19 iunie, la Sibiu.

 

Proiecţie-cheie, cu “Marfa şi banii”

 

Zilele Filmului Românesc (ZFR) se anunţă şi ele pline din punct de vedere al producţiilor autohtone şi al evenimentelor speciale. Astfel, la 10 ani de la apariţia Noului Val de cineaşti români, publicul se va putea bucura de o proiecţie a unui film perceput ca un moment-cheie pentru cinematografia românească, “Marfa şi banii” – debutul lui Cristi Puiu. De asemenea, în cadrul ZFR va fi lansat cel de-al doilea număr al revistei AperiTIFF, ediţia glossy în limba engleză a publicaţiei festivalului, realizată în parteneriat cu Institutul Cultural Român din New York, şi dedicată atât actualităţii cinematografice din 2011, cât şi împlinirii celor 10 ani de la apariţia Noului  Cinema Românesc.

(D.C.)

Comenteaza