“Gomorra” şi schimbarea la faţă a mafiei italiene

Filmul a fost anunţat ca unul din “must see-urile” ediţiei din acest an, iar privitorii nu s-au lăsat mult aşteptaţi, peste 1.000 de cinefili luând cu asalt casele de bilete. Proiecţia specială Gomorra a fost oferită cinefililor de către compania clujană ELECTROGRUP, sponsor de elită în cadrul TIFF 2009. Prin propria lui “Gomorra”, Garrone demitizează în stil documentaristic  glamour-ul clanurilor siciliene, Mafia napolitană, care face legea folosindu-se de violenţă, afaceri subterane şi de serviciile oamenilor-instrumente. Regizorul pare mai degrabă să disece şi să analizeze comportamentul localnicilor, pentru a înţelege motivul înrolării acestora în rândurile familiei Camorra. Adeziunea are uneori drept cauză frica, alteori dorinţa de putere.

Cel mai bun exemplu este istoria micului Toto, de 13 ani, care râvneşte să facă parte din Familie, gata oricând să livreze droguri, până ajunge să fie complice la omorul unuia din apropiaţii lui. Deşi regizorul “umple” filmul de personaje, câteva dintre acestea sunt conturate mai clar. Aşa se “naşte” croitorul Pascuale - creator de modă din suburbie, dar care ajunge să livreze haine starurilor pentru covorul roşu. Don Ciro, un om simplu, delegat să distribuie remuneraţia familiilor din cartier loiale clanului, care ajunge să înţeleagă că ocupaţia aparent sigură devine din ce în ce mai periculoasă.

Garrone proiectează apoi figura afaceristului mafiot Bigshot Franco, Toni Servillo fiind protagonistul acestui rol, nu mai puţin frumos decât cel jucat în pelicula lui Sorrentino, “Il Divo”. Tot el este cel care va expune filosofia lumii interlope: “Ce vezi tu în faţă sunt numai datorii. Eu şi cei ca mine am ridicat ţara asta”, spune Servillo. Cele mai interesant construite personaje sunt adolescenţii Marco şi Ciro, care au aspiraţia de a ajunge ei înşişi capi ai mafiei locale. Pentru toate acestea, Garrone s-a ajutat foarte mult de tehnica de captare a imaginii. Gros-planurile şi concentrarea camerei pe erou, în timp ce personajele secundare sunt uşor blurate, facilitează înţelegerea importanţei unui rol, comparativ cu celelalte.