Grupul Iza a făcut spectacol pe scena Naţionalului

Grupul Iza a făcut spectacol pe scena Naţionalului
Prestaţia grupului instrumental-vocal maramureşean a fost cel mai gustat ingredient al spectacolui “Electra”, după Sofocle şi Euripide, prezentat ieri pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca.
Spectacolul este unul de tragedie antică dar ilustraţia sonoraă a fost una specific maramureşană, oferită live de grupul Iza, reprezentat de trei instrumentişti şi două soliste vocale, care au interpretat cântece adaptate fiecărui episod teatral.

Reprezentaţia a fost una scurtă, cu o durată de puţin peste o oră, prestaţia muzicienilor şi frumuseţea cântecelor fiind punctul forte al spectacolului.

Sala Naţionalului a fost arhiplină.

Spectacolul a fost regizat în 2005 de Mihai Măniuţiu, la Teatrul Naţional “Radu Stanca” din Sibiu.

Comenteaza