Hramul Capelei “Sfântul Iosif” din Piaţa Cipariu – Cluj-Napoca

Hramul Capelei “Sfântul Iosif” din Piaţa Cipariu – Cluj-Napoca
Capela “Sfântul Iosif”, din incinta Catedralei în construcţie din Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca, şi-a sărbătorit hramul în ziua de vineri, 19 martie a.c. – sărbătoarea “Sfântului Iosif” –, zi care marchează împlinirea a trei ani de la sfinţirea capelei.

Totodată, s-au împlinit trei ani de fructuoasă activitate a Parohiei “Andrei Mureşanu”, care îşi desfăşoară programul liturgic în acest spaţiu devenit inima vie a viitoarei catedrale greco-catolice dedicată martirilor şi mărturisitorilor credinţei creştine din secolul XX.

 

La invitaţia pr. paroh Mircea Marţian şi a pr. Titus Sas, vicar parohial, P.S. Florentin Crihălmeanu a fost prezent în mijlocul credincioşilor parohiei “Andrei Mureşanu” pentru a împărtăşi bucuria sărbătorii. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a decernat diploma şi crucea omagială “Sf. Iosif” la încă trei colaboratori care au contribuit la edificarea Eparhiei de Cluj-Gherla: dl. senator Marius Nicoară, dl. deputat Horea Uioreanu şi fr. Mattew Burke, din SUA. 

 

în capela devenită neîncăpătoare de mulţimea credincioşilor, programul a început de dimineaţă printr-o rugăciune pregătitoare, după care s-a trecut la celebrarea Sfintei Liturghii. împreună cu Episcopul Eparhial şi păstorii Parohiei “Andrei Mureşanu”, au intrat în procesiune pentru a concelebra la masa sfântului altar: pr. Cristian Sabău, protopop de Cluj I, pr. Serafim, preot misionar la Roma, pr. Severian, O.S.B.M, pr. Mihai, S.J., şi pr. Marius Cerghizan, secretar episcopal.  

 

Au fost prezenţi tineri şi vârstnici, călugări şi călugăriţe, persoane din cadrul Departamentului de Cateheză şi din diferite asociaţii ale Bisericii, în mod special tineri din ASTRU şi membri ai Asociaţiei Caritas Eparhial, ale căror sedii se află în incinta edificiului ce se înalţă în Piaţa Cipariu.

 

A participat la celebrarea în cinstea Sfântului Iosif şi o grupă de copii de la Grădiniţa “Sf. Ana”, împreună cu sr. Lucia, OSBM.

 

Cu virtuozitate şi înaltă trăire spirituală, răspunsurile liturgice au fost date de Corul capelei, “Jubilate”, dirijat cu acest prilej de d-na prof. Rodica Trandafir, formaţie muzicală formată din membri ai Academiei de Muzică din Cluj-Napoca şi a cărui vârstă este aceeaşi cu cea a capelei “Sfântul Iosif”.

 

în predica la Sfânta Liturghie, P.S. Florentin s-a adresat mai întâi credincioşilor, spunând: “Am reuşit să binecuvântăm capela şi să facem ca această clădire să prindă viaţă. Viaţa acestei clădiri sunteţi dvs., iubiţi credincioşi, cei prezenţi zilnic aici la Sfânta Liturghie. Construcţia din Piaţa Cipariu era doar beton şi metal, dar prin prezenţa dvs. a căpătat viaţă, de aceea am dorit ca această capelă să fie sub hramul Sfântului Iosif. Mulţumim păstorilor acestui lăcaş şi parohiei Andrei Mureşanu pentru invitaţia primită”. în continuare, Preasfinţia Sa a evocat figura Sfântului Iosif, aşa cum apare în cele patru episoade evanghelice, mereu o prezenţă modestă, blândă, ocrotitoare, silenţioasă, dar cu un rol important în viaţa Aceluia care avea să fie Răscumpărătorul şi Mântuitorul întregului neam omenesc. Preasfinţia Sa a încheiat prin invocaţia: “Sfinte Iosif, Patronul Eparhiei noastre, roagă-te pentru noi!”.

 

După Sfânta Liturghie şi momentul decernării distincţiilor omagiale, pe un ecran aflat în dreapta altarului s-a făcut o proiecţie de imagini din viaţa şi activitatea parohiei “Andrei Mureşanu”, proiecţie dublată de un mini-concert de orgă susţinut de interpreta Agoto Odoriahi, fiică de preot reformat din Cluj-Napoca, manifestarea dobândind astfel şi o valenţă ecumenică. în încheiere, pr. Mircea Marţian a mulţumit Preasfinţiei Sale Florentin pentru prezenţă şi binecuvântare, corului şi tuturor participanţilor la momentul aniversar. în semn de amintire a primilor trei ani de viaţă ai catedralei în construcţie din Piaţa Cipariu, pr. Marţian a oferit Preasfinţiei Sale, din partea credincioşilor parohiei “Andrei Mureşanu”, un buchet de flori şi o colecţie de imagini ilustrând viaţa parohiei şi a centrului de spiritualitate creştină creat în jurul capelei “Sfântul Iosif”.

 

Sărbătoarea s-a încheiat printr-o agapă fraternă pregătită cu generozitate de gazde, moment de comuniune şi împărtăşire a bucuriei, dar şi prilej de a vizita holul expoziţional al clădirii (unde este expusă istoria în imagini a 150 de ani din viaţa Eparhiei de Cluj-Gherla), precum şi noua aulă de conferinţe “Iuliu Hossu”.

 

(Viorica SABO, Biroul de Presă)

 

Comenteaza