DISTRIBUIE
Din volumul “Cultură şi creaţie” de Adrian Marino, ediţie, text îngrijit şi prefaţă de Aurel Sasu, Editura Eikon, 2010, pp. 173-174.
ZIUA de CLUJ vă prezintă, cu acordul editurii şi al îngrijitorului cărţii, un articol al regretatului Adrian Marino (foto), de actualitate şi astăzi.
“Amuţirea strigătelor de junglă, atât de iubite de tinerii noştri huligani politici, n-ar trebui deloc să ne înşele. Pletele netăiate, fruntea îngustă, cizmele, privirile aruncate peste veacuri, respingătorul aer de fanatism şi căutătura bestială nu ne par a constitui singurele semne ale unei decadenţe, de care prezenta generaţie trebuie odată să se scuture. Starea aceasta de spirit străbate însă dureros şi pe planul intelectualităţii. Acum, consecinţele sunt mai ascunse, insidioase, învăluite în sonore declaraţii de dragoste, unele formal progresiste, de o tristeţe care nu mai poate scăpa nimănui. Există un huliganism politic cu prelungiri vulgare în domeniul spiritului, stupida figură a huliganismului cultural continuând să vegheze în aceeaşi nepăsare generală.
Cu privirile aruncate obscurantist în jos, devenit deodată grandilocvent, cu gesturi subit inspirate, el îşi proclamă prin cafenele şi redacţii evidenta sa genialitate şi profundul său dispreţ pentru întreaga cultură europeană. Semidoct, cu trei-patru formule prinse în zbor la un curs, fără vocaţia intelectualităţii, huliganul cultural scuipă dispreţuitor pe “tomurile groase”, pe care însă nu le va deschide niciodată, dând verdicte definitive în orice domeniu. Asemenea galului dintr-o nuvelă de Anatole France, el îşi depune cotidian murdara sa dejecţiune - rupând câte o foaie din tomul atât de dispreţuit - pe producţia multicentenară a unui umanism pe care patria sa nu-l posedă încă, revendicând umflat drepturile, necontestate de nimeni, ale “intuiţiei” şi uimitoarei sale “creaţii”.
Pe plan “critic”, huliganul cultural se dovedeşte a fi ascuns compilator de articole, negativist absolut, strâmbând din nas în faţa oricărei complicaţii, dispreţuind “clasicii”, metoda preferată fiind infatuarea, nota injurioasă, pamfletul, tehnica de “pisser contre le ciel” fiind căutată cu tenacitate.
Superficialitatea sa este însă iremediabilă, cabotinismul şi ratarea cea mai absolută pândindu-l din umbră. Cine nu e receptiv la idei nu acceptă controversa liberă, dă neinvitat soluţii în orice problemă, fuge de documentare şi de bibliotecă, în vederea nealterării purităţii sale incomparabile, fiind convins de propria-i genialitate, dispreţuind orice cultură şi educaţie totală, acela este un individ primitiv, rudimentar, neîncadrabil în corpul muncitorilor intelectuali, de îndepărtat la prima ocazie. El rămâne un huligan cultural, oricât de distractiv ar fi uneori în pamfletele sale. Dispreţuiesc însă profund pe acei tineri români inculţi şi geniali şi - asemenea profetului - îmi scutur sandalele de praful încăperilor unde ei se adună.”
“Amuţirea strigătelor de junglă, atât de iubite de tinerii noştri huligani politici, n-ar trebui deloc să ne înşele. Pletele netăiate, fruntea îngustă, cizmele, privirile aruncate peste veacuri, respingătorul aer de fanatism şi căutătura bestială nu ne par a constitui singurele semne ale unei decadenţe, de care prezenta generaţie trebuie odată să se scuture. Starea aceasta de spirit străbate însă dureros şi pe planul intelectualităţii. Acum, consecinţele sunt mai ascunse, insidioase, învăluite în sonore declaraţii de dragoste, unele formal progresiste, de o tristeţe care nu mai poate scăpa nimănui. Există un huliganism politic cu prelungiri vulgare în domeniul spiritului, stupida figură a huliganismului cultural continuând să vegheze în aceeaşi nepăsare generală.
Cu privirile aruncate obscurantist în jos, devenit deodată grandilocvent, cu gesturi subit inspirate, el îşi proclamă prin cafenele şi redacţii evidenta sa genialitate şi profundul său dispreţ pentru întreaga cultură europeană. Semidoct, cu trei-patru formule prinse în zbor la un curs, fără vocaţia intelectualităţii, huliganul cultural scuipă dispreţuitor pe “tomurile groase”, pe care însă nu le va deschide niciodată, dând verdicte definitive în orice domeniu. Asemenea galului dintr-o nuvelă de Anatole France, el îşi depune cotidian murdara sa dejecţiune - rupând câte o foaie din tomul atât de dispreţuit - pe producţia multicentenară a unui umanism pe care patria sa nu-l posedă încă, revendicând umflat drepturile, necontestate de nimeni, ale “intuiţiei” şi uimitoarei sale “creaţii”.
Pe plan “critic”, huliganul cultural se dovedeşte a fi ascuns compilator de articole, negativist absolut, strâmbând din nas în faţa oricărei complicaţii, dispreţuind “clasicii”, metoda preferată fiind infatuarea, nota injurioasă, pamfletul, tehnica de “pisser contre le ciel” fiind căutată cu tenacitate.
Superficialitatea sa este însă iremediabilă, cabotinismul şi ratarea cea mai absolută pândindu-l din umbră. Cine nu e receptiv la idei nu acceptă controversa liberă, dă neinvitat soluţii în orice problemă, fuge de documentare şi de bibliotecă, în vederea nealterării purităţii sale incomparabile, fiind convins de propria-i genialitate, dispreţuind orice cultură şi educaţie totală, acela este un individ primitiv, rudimentar, neîncadrabil în corpul muncitorilor intelectuali, de îndepărtat la prima ocazie. El rămâne un huligan cultural, oricât de distractiv ar fi uneori în pamfletele sale. Dispreţuiesc însă profund pe acei tineri români inculţi şi geniali şi - asemenea profetului - îmi scutur sandalele de praful încăperilor unde ei se adună.”
DISTRIBUIE
Comenteaza
