Încă o premieră la Teatrul Puck. Un spectacol în limba maghiară
- Scris de Ziua de Cluj
- 11 Ian 2016, 11:04
- Cultură
- Ascultă știrea

"Spiridușul zburdalnic Puck vă așteaptă în casa lui, în camera sa magică unde orice se poate întâmpla. Obiectele prind viață, prietenii devin adversari, iar dușmanii devin camarazi. Cel mai iubit joc al neastâmpăratului Puck: teatrul - se joacă cu prietenii săi cei mai apropiați, cu "meșterii păpușari" ieșiți din drama lui William Shakespeare, Visul unei nopți de vară. Muncitorii meseriași găsesc cu greu forme de exprimare credibile pentru ei, până când tovarășul spiritual al lui Puck, îi arată calea corectă: ei își pot folosi uneltele ca și păpuși. Uneltele-păpuși au fost confecționate și finisate de către acești meseriași. În mâinile lor aceste obiecte se trezesc la viață, schimbându-i și pe ei înșiși. Se petrece o minune. Locul disputei și cerctei este preluat de entuziasmul și bucuria jocului comun", se arată într-un comunicat remis presei.
În distribuție: Giriti Réka, György László, Kötő Áron, Patka Ildikó, Pünkösti Laura, Rekita Rozália, Vincze Tímea / Veligdán Boglárka. Regia: Vadas László. Scenariul Demeter Ferenc și Vadas László după William Shakespeare. Decorul și păpușile: Lőrincz Gyula. Muzica și interpretarea: Kötő Áron