Încă un concert internațional cu sala plină la Cluj

Încă un concert internațional cu sala plină la Cluj
Cel mai bun chitarist de jazz al tuturor timpurilor, Al Di Meola, va concerta la mijlocul lui august la Cluj-Napoca. Biletele sunt pe terminate, anunță organizatorii evenimentului.

Concertul de la Cluj face parte din turneul internațional „Elysium & More Unplugged", cu care Al Di Meola a fost prezent, în ultima lună, în întreaga Europă. Este un spectacol pe care celebrul chitarist îl susține alături de Peo Alfonsi, chitarist și compozitor italian, și percuționistul maghiar Peter Kaszas.

Al Di Meola are, déjà, în palmares toate titlurile pe care un chitarist și le-ar putea dori. Ales de patru ori „cel mai bun chitarist de jazz al tuturor timpurilor" de către revista Guitar Player Magazine, Al Di Meola a primit, în această vară, și "Miles Davis Award" la Festivalul Internațional de Jazz de la Montreal, unul dintre cele mai mari festivaluri de jazz din lume, un semn al contribuției pe care a avut-o în muzica de-a lungul timpului.

"Elysium" este cel mai recent album al artistului, pe care acesta l-a gândit ca o reîntoarcere la jazz-ul pur, în care chitara are o vibrație specială. În varianta originală, piesele au fost înregistrate atât cu chitară electrică, dar și cu chitară acustică, astfel încât transpunerea lor într-o variantă unplugged a fost un pas venit natural. "Elysium" este "locul fericirii perfecte", după cum îl descrie Al Di Meola, un amestec de rock și jazz în ritmuri delicate. "Acest album nu seamănă deloc cu niciun alt album al meu, e desăvârșit tocmai prin unicitatea sa, o esența a tot ceea ce am creat în cei 40 de ani de carieră", afirma Al Di Meola într-un interviu.

Artistul va concerta pentru a doua oară la Cluj, în 14 august 2015, de la ora 20, pe scena Operei Române. Biletele costă între 68 și 298 de lei, însă mai sunt disponibile dor cele de la categoria V în sus, adică cele pornind de la 189 de lei.

Comenteaza