Instituţiile de cultură din Cluj, victime ale crizei
- Scris de Ziua de Cluj
- 28 Iul 2010, 14:39
- Cultură
- Ascultă știrea

Reducerile de personal prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) nr. 63, care ar trebui aplicate de autorităţile locale şi judeţene, vor afecta activitatea instituţiilor publice de cultură din Cluj. Majoritatea au organigrame cu multe posturi blocate, iar salariile foarte mici din domeniu determină o parte dintre angajaţii rămaşi să se gândească la alternative.
Pentru moment, Consiliul Judeţean (CJ) Cluj, care are în subordine zece instituţii culturale, le-a cerut managerilor acestora să înainteze propuneri de reducere a posturilor. Situaţia Clujului este mai bună decât în alte judeţe, unde au fost desfiinţate de-a dreptul instituţii întregi. Preşedintele CJ, Alin Tişe, a precizat că deocamdată sunt vizaţi doar angajaţii care au cumul de funcţii sau cei care au şi pensie, şi salariu, aceştia urmând să opteze pentru una dintre sursele de venit.
Lumea culturală românească a protestat prin scrisori deschise şi apeluri faţă de prevederile OUG 63, cel mai recent demers aparţinând Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori, care a remis marţi un memoriu preşedinţiei, parlamentului şi guvernului. Ieri, prim-ministrul Emil Boc a reacţionat, recomandând autorităţilor locale să nu disponibilizeze oameni din instituţiile de cultură pentru a proteja funcţionarii din administraţie. Totodată, ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat că instituţiile înfiinţate prin decizii de stat fac excepţie de la prevederile ordonanţei. Este cazul Filarmonicii Transilvania al cărei director, Marius Tabacu, a anunţat ieri că nu va concedia pe nici unul din cei 20 de oameni pe care-i avea până miercuri pe lista de disponibilizări.
La Biblioteca Judeţeană “Octavian Goga” lucrează 91 de oameni, iar organigrama are 97 de posturi, din care se propun spre reducere nouă. “Vor pleca, din fericire, doar trei oameni, pensionabili, pe care i-am ţinut pentru că nu-i puteam înlocui. Dacă plecau, posturile erau blocate, aşa că am preferat să mizăm pe experienţa lor”, spune directorul Sorina Stanca. La un aflux de 1.200 de vizitatori zilnic, angajaţii se descurcă destul de greu, mai ales că trebuie să organizeze şi depozitul de carte, şi sala de lectură. “Vom face o listă de priorităţi, ca să vedem ce e mai important, axându-ne în principal pe serviciile oferite publicului”, afirmă Stanca. Angajaţii Bibliotecii Judeţene câştigă, în medie, 700 de lei pe lună, iar directoarea crede că disponibilizarea lor nu va aduce mari economii bugetului.
Muzeul Etnografic al Transilvaniei reduce nouă posturi, de la 67 la 58, dar efectiv vor pleca doi oameni, pensionabili, a declarat şeful de secţie Adriana Şerdan. Totuşi, situaţia muzeului riscă să devină disperată. “După reducerea cu 25 la sută a salariilor, paznicii au în jur de 400-500 de lei, personalul de supraveghere cam la fel, muzeografii între 550-800 de lei, iar restauratorii de la 525 la 700 de lei pe lună. Noi, muzeografii, facem şi supraveghere la Hoia (la secţia în aer liber a muzeului - n. red.), pentru că nu avem personal. Doi paznici mi-au şi spus că s-ar putea să plece de luna viitoare, la salariul ăsta”, a detaliat Şerdan.
Directorul Şcolii Populare de Artă “Tudor Jarda”, Vasile Corpodean, a găsit o soluţie de compromis pentru buna funcţionare a instituţiei. El va renunţa doar la serviciile unui angajat prin cumul, al cărui contract expiră oricum în luna august. “Am desfiinţat posturile vacante, care erau blocate de doi ani. Noi lucrăm de atunci cu contracte pe perioadă determinată şi ne descurcăm destul de bine în acest fel. Nemulţumiţi sunt doar colaboratorii noştri, care şi-ar dori să aibă o anumită stabilitate profesională, dar activitatea şcolii nu are de suferit”, a precizat Corpodean.
în acest moment, OUG 63, care prevede restructurarea administraţiei publice locale, se află în dezbaterea Curţii Constituţionale, în urma unei sesizări făcute de Avocatul Poporului. Prevederile sale vor fi aplicate sau nu, în funcţie de hotărârea instanţei. Oricum, autorităţile guvernamentale au anunţat că toate instituţiile publice din România vor suporta, pe termen mediu, reduceri “rezonabile” de personal.