Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic din România, Iaşi 2012 – Olimpiada bucuriei
- Scris de Ziua de Cluj
- 05 Sep 2012, 23:29
- Cultură
- Ascultă știrea

Cei peste 150 de tineri din Eparhia de Cluj-Gherla care au participat la întâlnirea din capitala culturală a Moldovei au fost însoţiţi de către Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, alături de opt preoţi şi două surori. Manifestarea a fost organizată în spiritul Zilelor Mondiale ale Tineretului, oferindu-se tinerilor catolici din România posibilitatea de a se întâlni într-un climat de rugăciune, bucurie şi cultură, avându-L în centrul atenţiei pe Hristos Mântuitorul.
Cea mai mare parte a acţiunilor s-au desfăşurat în Parcul Copou şi în aulele Universităţii „Alexandru Ioan Cuza". Programul fiecărei zile s-a axat pe trei componente: Bucuria rugăciunii - cu rugăciunea de dimineaţă, Sfânta Liturghie, cateheza, grupurile de discuţii; Bucuria cunoaşterii - cu diferite programe alternative: conferinţe, ateliere de lucru, dezbateri, momente de animare, vizitarea oraşului şi a obiectivelor sale culturale; Bucuria sărbătorii - un festival al bucuriei iniţiat de tineri şi pentru tineri.
Sfânta Liturghie de deschidere, oficiată joi, 26 iulie, a fost prezidată de către Înalt Preasfinţia Sa Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit de Bucureşti. Vineri seara a fost organizată o procesiune prin oraş, urmată de o priveghere de rugăciune şi de un concert al corului de tineri „Juvenes Ecclesiae", desfăşurat în Catedrala romano-catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină". Sâmbătă, 28 iulie, începând cu ora 21.00, pe scările din complexul Palas, tinerii au susţinut un program cultural prin care au promovat valorile umane şi creştine ale bucuriei, păcii şi prieteniei.
La Liturghia de încheiere a INTC, prezidată de către Preasfinţia Sa Petru Gherghel, Episcop romano-catolic de Iaşi, celor peste 2.000 de participanţi din toată ţara, li s-au adăugat aproape 4.000 de credincioşi. Au concelebrat Preasfinţia Sa Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea, Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, Preasfinţia Sa Vasile Bizău, Episcop greco-catolic de Maramureş, Preasfinţia Sa Aurel Percă, Episcop romano-catolic auxiliar de Iaşi, precum şi circa 100 de preoţi.
În cadrul celebrării liturgice, Preasfinţia Sa Florentin a rostit un cuvântul de învăţătură despre bucurie. După ce a subliniat faptul că Iaşiul a fost în aceste zile „capitala naţională a bucuriei", a ţinut să accentueze că această bucurie nu poate fi trăită decât în comuniune: „Chiar dacă Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic se încheie, olimpiada bucuriei trebuie să continue în toată ţara şi în toate parohiile, prin voi, dragi tineri. (...) Ce chip are bucuria? Bucuria are chipul lui Hristos, dăruit vouă în aceste zile. Are chipul fiecăruia dintre noi, care o răspândim. Este darul care ne transformă, darul de a fi fraţi în Domnul. Iar după cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur despre creştinul împăcat cu Dumnezeu, niciun necaz nu îl va putea scoate din bucuria lui".
Scurt istoric al INTC
Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic (INTC) din România s-a născut în urma dorinţei tinerilor din diferite dieceze şi eparhii de a se întâlni, de a se cunoaşte mai bine, de a împărtăşi trăirea valorilor şi de a-şi manifesta împreună credinţa creştină. Aceste acţiuni - aflate, începând din 1996, sub patronajul Conferinţei Episcopilor Catolici din România - sunt organizate, alternativ, de către o dieceză romano-catolică şi o eparhie greco-catolică. Cele 11 ediţii anterioare au avut loc la Vizantea (1991), Gheorghe Doja (1992), Faraoani (1993), Cărbunari - Blaj (1994), Butea (1995), Bucureşti (1996), Cluj-Napoca (1998), Timişoara (2001), Oradea (2003), Şumuleu-Ciuc (2006) şi Baia Mare (2009).
ASTRU Cluj