Invitaţie la joacă în faţa Casei Matei
- Scris de Ziua de Cluj
- 16 Iul 2010, 00:25
- Cultură
- Ascultă știrea

Instalaţiile prezentate la Casa Matei au fost create de artiştii francezi Jean Robert Sedano şi Solveig de Ory, care organizează astfel de spectacole muzicale în toată lumea încă de acum 30 de ani. Expoziţia prezentată la Cluj, LudicArt, este a doua din România, artiştii având săptămâna trecută un eveniment similar la
LudicArt are două secţiuni, una exterioară, ce conţine tubulofoane şi tablouri sonore, şi una interioară, în subsolul Casei Matei, unde râşniţe vechi produc, prin învârtire, sunete bizare, spun poezii sau vorbesc.
“Expoziţia este una interactivă, vrem să facem publicul să reacţioneze, să se întoarcă la dimensiunea ludică. Instalaţiile intră în contact cu publicul, acesta fiind cel care face ca arta să se nască”, a explicat Jean Robert Sedano.
Acesta a ţinut să aprecieze modul pozitiv în care publicul român a reacţionat la expoziţie. “Publicul a fos foarte receptiv. Bineînţeles, cei mai încântaţi au fost copiii. Pentru ei este cât se poate de natural, ei se află încă în lumea jocului. Adulţii, însă, s-au lăsat şi ei incitaţi la joc”, a conchis Sedano. Expoziţia poate fi vizitată până pe 23 mai.