">
Încerc o prezentare succintă a principalelor teze pe care le tratează în cărţile sale şi, cum e şi firesc , mă opresc, mai întâi, la volumul autobiografic " Aduceri -aminte", prin care cititorul poate realiza fundamentele morale şi profesionale ale autorului prezentate prin idei, gânduri în articole şi studii, pe parcursul anilor, şi dezvoltate în volumele amintite, eu având privilegiul de a cunoaşte, unele dintre acestea, chiar din faza începuturilor. Volumul , aşa cum menţionează titlul, este o călătorie în timp,aduce cu mult farmec si prospeţime, evitând pastişa paseistă, tremurul interior al celui care-şi reconstituie trecutul, nu numai cu nostalgie, dar şi cu speranţa în bine, adevăr şi frumos. Limbajul este pitoresc, ardelenesc, din jurul Sibiului - comuna Buia - locul în care s-a născut, a copilărit, a traversat adolescenţa spre tinereţe, uzând de stil epistolar, fiindcă toate volumele amintite sunt dedicate nepotului său iubit - Sergiu. Găsim în volum două lumi care-şi şoptesc una alteia lumea copilăriei, adolescenţei, tinereţii şi cealaltă, a maturului, cu farmecul rememorării, dar şi cu perspectiva morală asupra oamenilor şi a evenimentelor care i-au influenţat sensibilitatea, i-au format caracterul cu trăsături ca : decenţa, dragostea pentru adevăr, tenacitatea de-a nu abdica de la ideile în care crezi şi pe care se clădeşte nu numai caracterul , ci şi destinul .
Este o carte despre locurile natale, despre familie, despre mentorii spirituali, aducând , printr-o navetă a timpului, prezentarea serioasă, uneori hazlie a jocurilor copilăriei, a obiceiurilor tradiţionale şi a celor de muncă , a persoanelor care i-au marcat devenirea crescândă din Buia , Blaj, Cluj, Bucureşti, Moscova, Germania (Munchen şi Freiburg ), ajungând profesor universitar, filozof, om de stiinţă, publicist, poet, neuitând nicio clipă Clujul , oraşul atât de îndrăgit şi în care , se pare , ca şi-a oprit acum pasul... Cititorul rezonează ca într-o oglindă , dar şi ca un personaj reflector la specificul lumii de atunci, fiindcă scrisul are har si dăruire, autorul dovedindu-se un virtuoz al condeiului, îi simţim ţâşnirea amintirilor din toate fibrele fiinţei care te emoţionează şi-ţi conferă energie şi stare de bine. Succesele deosebite pe toate treptele de şcolaritate, stagiul postuniversitar îl arată pasionat pentru cunoaştere, un perfecţionist, citind, aprofundând filozofia Antichităţii, dar şi pe cea clasică si modernă. Trăind în lumea spaţiului pur al ideilor fascinante, dar şi în dialog interactiv cu studenţii săi , cărora le-a fost, la numai 24 de ani, lector,apoi confrenţiar şi profesor universitar la catedra de filozofie şi cunoscând direct şi ideile personalităţilor marcante universitare din Cluj, Bucureşti, precum şi pe unele din Franţa, Bulgaria, Moscova, cu ocazia participării la stagii de specializare, documentare, precum şi la susţinerea doctoratului la Moscova , ajunge la concluzia , pe care o marturiseşte: " orice creştere a cunoaşterii înseamnă şi o creştere a necunoaşterii, orice răspuns la o întrebare , deschide o mulţime de alte întrebări" şi, o astfel de viziune a dovedit-o de tânăr, prezentă şi în teza de doctorat: "Excitabilitatea ca forma a reflectarii...",reflectarea, devenind concept de bază în cercetarea pentru descifrarea şi definirea " informaţiei ca informaţie". Reîntors în ţară , adânceşte problema reflectării în opera lui Hegel; a contribuit la elaborarea Manualului de filozofie pentru studenţi, a coordonat aproape zece ani Manualul de filozofie pentru elevii de liceu. Tânăr, în 1982, Academia Română îi onorează lucrarea " Cunoaştere şi informaţie..." cu Premiul Naţional pentru cartea de filozofie a anului. Activitatea de profesor de filozofie, dar şi de cibernetică sunt însoţite de cea de cercetare ştiinţifică, în mod deosebit aplecându-se asupra unor idei noi ca "Informaţie ca informaţie ", tipurile de sisteme cibernetice, pentru care a studiat, cu o gândire asociativă şi comparativă, formulele lui N.Wiener şi ale lui C.I. Shannon, modelarea cibernetică, probabilităţile matematice, conducâdu-l la o definiţie originală a informaţiei. Ca personalitate de prestigiu şi în domeniul cultural, se poate reţine şi faptul că i-a fost încredinţat ansamblul de cântece şi dansuri al studenţilor din Universitate spre a-l conduce la manifestări peste hotare: Franţa, Italia, Germania, Spania, obţinând succese deosebite, având ca finalitate creşterea prestigiului României şi în acest domeniu. Sunt de remarcat şi practicarea jurnalismului civic, precum şi o bogată activitate social-politică, pe care şi le asumă cu demnitate.
" Aduceri aminte" prezintă memoria " ca un personaj " pentru cititor, reînviind o lume la care te conectezi şi pe care vrei s-o adânceşti prin recitire, fiindcă are voceea unicităţii, dar şi pentru că îl arată pe autor , ca făcându-şi datoria faţa de trecutul său, iar pentru cititor este un adevărat " catharsis'.
Volumul "Scrisori despre informaţie" prezintă cea mai importantă teză a cercetării sale - o viziune modernă, originală despre informaţie, precum şi definirea conceptului de "informaţie ca informaţie". Definirea noţiunii, cu toate componentele ei, nu uşor de descifrat, i-a solicitat aproape cinci decenii de cercetare, un demers lent, dar sigur, pe baza unor analize temeinice raportate la cercetările anterioare în domeniu, de multe ori pline de dificultăţi, de controverse. Profesorul motivează acest volum prin nevoia unei viziuni sistemice a preocupărilor anterioare, cercetarea temei rămânând deschisă tinerilor, fiind de mare actualitate. Și în acest volum se adresează în stil epistolar nepotului său, Sergiu, dezvăluindu-i drumul parcurs, deoarece clarificarea conceptului îi solicita să descifreze raporturile acestuia cu alte realitaţi: lume, substanţă şi energie,timp şi spaţiu, cauză şi efect ; să releve universul omului- ştiinţă şi conştiinţă, libertate şi finalitate, adevăr şi valoare etc.
A ţinut seamă şi de realizările gândirii umane din secolul al XIX - lea mai ales ale lui N. Wiener, C. I. Shannon, dar şi de noutăţile aduse prin punerea în circulaţie a primelor calculatoare. Profesorul Ion Irimie, un privilegiat al inteligenţei, al descoperirii unor idei cu totul noi, relevă că informaţia se supune unor evaluări cantitative , precum şi unor procese de matematizare.
Volumul este organizat în capitole şi subcapitole, care decurg unul dintr-altul, autorul, manifestă rigoarea profesionistului experimentat, relevând în finalul capitolului esenţializarea ideilor care se constituie în creativitatea gândirii sale.
Primul capitol : "Informaţie şi nedeterminare" descoperă dualitatea dintre nedeterminare şi informaţie, concluzia fiind: " cu cât informaţia este mai mare, cu atât nedeterminarea este mai mare , dualitatea dintre ele duce la opoziţii, iar informaţia conduce la scoaterea noastră din ignorantă".
Următorul capitol : Informaţie şi redundanţă " conduce autorul să descopere faptul că informaţia însoţeşte actele comunicării, nu chiar pe toate , ci apare acolo şi numai atunci , când comunicarea redă o ştire ( o informaţie ) eliminând incertitudinea . Informaţia şi redundanţa se concurează , se opun: " dacă informaţia unui proces de comunicare este de 100%, redundenţa este zero şi invers ".
Următorul capitol : "Informaţie şi entropie " se opreşte asupra noţiunii de entropie, clasicii ideii rămânând Wiener , care a emis idei valoroase, dar a provocat şi neînţelegerile de mai târziu. Ignorarea de către Shannon a oricărei valori umane a informaţiei, a dus la apariţia noţiunii de negentropie. Oriunde apare şi poate acţiona informaţia, ea devine factor antientropic. Concluzia este că din raportul informaţie - entropie nu se poate deduce ce este" informaţia ca informaţie|".
Capitolul " Informaţie şi energie "- Wiener , afirmă profesorul filozof, are, între altele, şi meritul de a pune informaţia în raport cu două realităţi ontice: substanţă şi energie , dar informaţia este informaţie , nu este nici materie, nici energie , afirmaţia este importantă fiindcă deschide principiul triadei. Partea a treia " Triadele definirii " va elucida conceptul şi definiţia " informaţiei ca informaţie ", având trei subdiviziuni :
a,"Informaţie şi reflectare sau triada reflectării"
Demonstraţia autorului pleacă de la idealismul obiectiv al lui Hegel - " Ideea absolută ". Totul se supune schemei de mişcare ce produce
" teză - antiteză - sinteză " sau " în sine " , " în altul " ; "în sine şi pentru sine ".
Autorul precizează cu claritate ideea sa originală " reflectare este proprietatea tuturor realităţilor de a-şi prelungi existenţa în şi prin altele, proprietatea de-a se muta, proiecta, exprima în şi prin altele... reflectarea este ceva în altceva, este orice mod al unuia de-a fi altul " ( pag . 103 ).
Structura celulară a oricărei mişcări de reflectare este o structură polară.
Reflectarea este altceva decât mişcare de materie, este o existenţă mijlocită, nu de sine stătătoare în timp şi spaţiu, rămâne o temă preponderent filozofică, o altă dimensiune a lumii, un univers care dedublează sau completează universul fiinţelor nemijlocite, afirmă autorul.
Dacă pe Hegel filozofarea pe tema reflectării l-a condus la triada " fiinţă-esenţă-concept", prin analogie autorul volumului descoperă triada " materie-mişcare-reflectare ", ceea ce în acest caz ar putea fi " "fundalul şi rădăcina celei mai adânci şi mai teribile dedublări, dedublare materie-spirit". Concluzia profesorului Ion Irimie este că "structura mişcării de reflectare nu se mai realizează" doar, ca o relaţie în doi, ci în trei poli, al treilea termen fiind "reflectarea reflectării ". Numai sistemele de tip "C" pot converti reflectarea în informaţie şi astfel de sisteme se pot întâlni atât în lumea viului, cât şi a socio -umanului (pag. 108-109 ). Sistemele de tip "C" aduc şi produc informaţie şi în plus se pot transforma în acte de conduită, iar semnele şi semnalele conduc spre procesul de semioză, trăsătură importantă a definiţiei informaţiei ( vezi schema de la pag. 106 ).
b,Capitolul " Informaţie şi semnificaţie sau triada semiozei "
Ideea esenţială din capitolul anterior " reflectarea reflectării" îl conduce pe autor spre problema " semnelor şi a semnalelor " , trecând analiza prin literatura de specialitate , care s-a ocupat de natura lor dublă , de diferenţa "sens - semnificaţie", dar şi în această problemă autorul aduce idei originale , afirmând: "semnificaţia a fost şi a rămas un fel de noţiune cheie; orice semn este altceva decât realitatea fizică; semnificaţia asigură semnului rolul de mediator, între semnificaţie şi informaţie există un raport strâns, sunt interferente. Importantă este joncţiunea dintre cele două scheme - a informaţiei şi a semnificaţiei - modul cuplării lor în schema semiozei ( schema (p 147 ) relevându-se că sub condiţia re-reflectării, produsele de reflectare devin semn şi /semnale şi sunt , deopotrivă purtătoare de informaţie şi de semnificare; ele se nasc împreună, se mişcă împreună, nu se anulează, pot să nu fie egale pe tot procesul lor de contopire. "Prin linia groasă de la R la S (schema p. 147) toată triada reflectării coboară şi parcă se toarnă în aceea a semiozei... datorită acestei coborâri, obiectele reflectării devin obiecte ale semnalelor, iar reflectările devin interpretant sau interpretare... momentul momentelor este acela al rereflectării sau metareflectării." Contopirea celor două triade duce la apariţia unei noi triade, triada semiozei în care nu este prea clar, pe unde există o mişcare de reflectare şi pe unde este una de semnificare. Rezultă că informaţia şi semnificaţia se îngemânează, se nasc impreună, se mişcă împreună; în unele cazuri informaţia este preponderentă şi semnificaţia este în planul al doilea şi invers, astfel că ponderile-informaţie şi semnificaţie - pot să nu fie egale, dar ele nu se anuleaza, rămân mereu împreună. Sunt concluziile generale, clare, convingătoare, originale ale autorului privind definiţia " informaţiei ca informaţie ".
c,Capitolul Informaţie şi comunicare sau triada celulei lui Shannon
Raportul dintre informaţie şi semnificaţie, afirmă profesorul filozof, de a impune tema raporturilor cu comunicarea, comunicarea fiind o conexiune specific informaţională, aducând trei tipuri de complexităţi: lingvistică, psihologică şi filozofică, cea semiotică fiind mai nouă şi se ocupă de toate formele comunicării. Abordarea cibernetică impune două concepte: informaţie şi conexiune inversă, care se pun şi se presupun, abordarea cibernetică presupune informaţie şi inginerie comunicaţională care cere ca programele să fie implementate rapid, având în vedere şi ultimele noutăţi în comunicare ( laptopul, internetul, telefonia mobilă). Schema comunicării elaborată de Shannon s-a lansat prin teoria matematică a informaţiei, fiind importante: sursa, mesajul, transmisia ( canalul ), recepţia, destinaţia, perturbările ( p. 154 ).
Dezbaterea lor readuce problema reflectării şi a metareflectării.
Profesorul Ion Irimie realizează o schemă a comunicării, diferită de a lui Shannon, în care traductorii sunt mai mulţi, ţinta lor fiind destinatarul. Schema comunicării, plecând de la Shannon, ar fi celulară: sursă-canal-destinatar. Importantă este joncţiunea dintre cele două triade (p 161) , care puse una lângă alta arată firescul conexiunii lor. Rezultatul decurge din dialogul triadelor cu lumea prin sistemele metareflectării şi interpretărilor care duc la deschideri prin dialog cu partenerii, spre viaţă, spre" lumea mută" care se deschide numai prin reflectare... " numai prin moduri ale unui " ceva" de a trece " în altceva", prin mişcări de " trecere", în care se suprimă " trecerea". Numai prin realităţi de reflectare lucrurile ies din "sinea lor" se exteriorează, " se proiectează" "să fie văzute şi analizate din semne şi semnale" de către interpretant şi astfel informaţia potenţială de reflectare devine informaţie eficientă. Dintr-o anumită masă de percepţii, reflectarea reflectând realitatea duce la trecerea din informaţie la judecăţi. La aceste concluzii ale autorului se mai pot reliefa şi altele: rolul cuvântului în producerea de idei , comunicarea fiind condiţia cristalizării ideilor prin limbă şi astfel circulaţia informaţiei se asigură cu succes în toate domeniile: ştiinţă, cultură, artă, religie, tehnică,filozofie.
Informaţia poate spulbera incertitudinea din conduită, ea produce finalitatea pe care se întemeiază diferite grade de libertate. Rezultă că informaţia este piesa esenţială a vieţii, a cărei definiţie distinsul profesor şi filozof totodată, o redă printr-o formulare elegantă, clară şi accesibilă.
" Informaţia ca informaţie este acea realitate care, pe fondul mişcării de reflectare, se naşte în contextele situaţiei semiotice, se fixeaza în semne şi/semnale şi devine conţinut şi esenţă a oricărei comunicări. " (p. 168).
Homo philosophus si Problema înstrăinării
Homo Philosophicus
"Filozofia a intrat în viaţa mea, la asta m-am gândit când am scris
"Homo philosophus", a mărturisit profesorul filozof - Ion Irimie - având o relaţie de-o viaţă cu sanctuarul fascinant al filozofiei.
Și în acest volum, autorul pune în evidenţă spiritul său iscoditor, căutând argumente pentru teza pe care o propune cititorilor "filozofia nefilozofilor" . "Devenirea întru fiinţă" s-a format treptat prin diverse mutaţii şi evoluţii, printr-o uimitoare evoluţie culturală, ajungându-se la strămoşul omului - "omul de Cro-Magnon, omul sapiens" care, spre deosebire de ipostazele lui anterioare, a putut prelucra informaţia din percepţii, de aici la noţiuni, la judecăţi, analogii, uzând de funcţiile logicului, de gândire şi limbaj, prin care se deosebeşte de animal,caracteristică a speciei OM.
Discuţia referitoare la " Homo faber" şi lumea ideilor a condus la
"Homo philosophus" şi la " Homo religiosos", existând între ei relaţii de apropiere, de diferenţiere şi interferenţe. Cu spirit analitic, deosebit de nuanţat, autorul aduce nota de originalitate,privind aspectele de "filozofie si filozofare", care trebuie văzute în accepţiuni interdisciplinare.
Există o accepţiune mai largă, mai generoasă şi una mai restrânsă şi mai exigentă - filozofia - aceasta existând în studii, cărţi al căror conţinut filozofic are rigoare sistemică, este preocuparea intelectuală, esenţială a filozofilor ce duce la "Homo philosophus".
Există în acelaşi timp, afirmă autorul, şi o "filozofie a nefilozofilor", argumentul suprem fiind că lumea în care trăim provoacă întrebări care ţin de nevoia unei concepţii despre lume, că orice om poate să-şi pună întrebări despre adevăr, despre rău, bine şi frumos, despre ce este " dincolo", ce este moartea sau speranţa într-o viaţă "de apoi ", în ce constă fisura dintre corpul fizic şi suflet, dintre realitate şi vis, diferenţa dintre cer şi pământ, despre sine şi despre semeni. Orice om, fascinat de orizonturi îndepărtate, poate să se întrebe despre "ce este dincolo", să caute rostul neliniştilor sale iscoditoare etc, etc.
Răspunsul la aceste întrebări înseamnă "un pic de filozofare" care are la bază interogaţia ce duce la un sâmbure de meditaţie filozofică. Chiar sacralizarea, afirmă autorul, s-a născut din filozofare neexistând în tratatele de filozofie. Filozofarea nu presupune neapărat condiţia maturităţii sau a nivelului cultural, argumentele fiind filozofarea copiilor, a adolescenţilor sau a omului simplu, deci filozofarea nu aparţine numai "celor aleşi", numai elitelor, ci este o dimensiune a fiinţei umane, a specificităţii ei. O problemă, care apare mereu în dezbaterile publice este diferenţa dintre filozofia religioasă şi filozofie ca filozofie. Astfel pentru religie importantă este gândirea imaginativă, eterogenitatea, tradiţionalismul, pe când pentru filozofie, gândirea conceptuală; orice produs mental de ordin religios trece prin laboratorul credinţei, indiferent dacă acest produs este Dumnezeu, Alah, Budha, iar exteriorizarea este ritualul religios. Pentru "Homo philosophus", precum şi pentru filozofia "înaltă", trăsăturile ei se află în volume de istoria filozofiei, iar trăsăturile sintetizate se manifestă în raţionalitate, semnătura autorului, conştiinţa filozofică, salturile cognitive: "de la ceva la altceva", de la fizică la metafizică, de la "substanţe" la "substanţă", de la "cauze" la "cauzalitate", de la "om" la "umanitate", filozofia tinde să cuprindă mental infinitul; să cuprindă lumea în cuvinte sau cum afirma Kant: " cine suntem, ce putem şti şi la ce putem spera".
Cartea tratează şi alte aspecte importante ale filozofării: raportul dintre ştiinţă şi filozofie, valorile gândirii umane, interesele în raport cu lumea ideilor şi a sentimentelor, interesele şi ideologicul, omul condamnat mereu " la libertate" şi de aici asumarea reuşitelor sau a nereuşitelor lui, filozofia apărând ca "produs de lux şi de vârf al vieţii spirituale".La un anumit nivel intelectual omul are nevoia de filozofia filozofilor, fiindcă ea este o permanentă căutare, ideile filozofice se şlefuiesc, se reciclează mereu ducând la valori inestimabile ale "spiritului, fără de care nu se poate , dar şi fără de care se poate trăi..."
Despre filozofarea nefilozofilor nu se poate spune acelaşi lucru, fiindcă ea intră sub incidenţa altor aprecieri, metafilozofice, ea este neapărat necesară, este ceva fără de care nu se poate trăi, fiindcă indiferent de nivelul ei de elaborare, omul nu este om, fără să determine gândul să iscodească: despre ce ar putea fi lumea "dincolo" de cele văzute cu simţurile, ce este dincolo de Eu, dincolo de moarte.
Concluzia profesorului filozof, Ion Irimie, este că între cele doua moduri de filozofare nu există graniţe de netrecut, graniţele sunt aproape imperceptibile şi astfel şi în "filozofia filozofilor" şi în "filozofia nefilozofilor" sunt fel de fel de niveluri de manifestare, doar că filozofia filozofilor este forma cea mai înaltă a filozoficului din om; este forma cea mai înaltă de manifestare a socio-umanului: "Omul este om cu cât este mai filozof şi este filozof cu cât este mai om".
Toate ideile autorului se constituie într-un discurs argumentativ de o deosebită eleganţă intelectuală, putere persuasivă într-un stil adecvat, nedeclarativ, ci de o frumuseţe care încântă prin cuvântul noţional, prin elogiul implicit adus marilor personalităţi filozofice care s-au dedicat descifrării tainelor gândirii filozofice. Adresându-se nepotului său Sergiu autorul subliniază încă o dată că din dimensiunea de esenţă a general umanului ţâşneşte " Homo philosophus".
Problema înstrăinării
Spirit cu preocupări ştiinţifice variate, spirit al plenitudinii profesorul filozof -Ion Irimie, concomitent cu analiza aspectelor legate de "Homo philosophus" şi în corelaţie cu această temă, s-a aplecat, cu competenţă şi consecvenţă de problema înstrăinării. Analiza unor momente importante din istoria filozofiei, începând cu filozofia clasică- Hegel, Fichte, Fauerbach, filozofia religioasă - şi continuând cu cea din timpurile moderne , l-a condus spre o concluzie pertinentă referitoare la cele două coordonate esenţiale ale omului : cea prometeică şi cea sisifică, care par contradictorii, dar ele se interferează în activitatea umană ca " într-un mozaic" al afirmărilor şi, deopotrivă, al negărilor, este întoarcerea omului împotriva sa, aşa cum sugerează şi inspirata copertă a volumului.
Oprindu-ne la câteva idei din filozofia clasică, subliniem mai întâi, cea referitoare la Hegel, care leagă înstrăinarea de actul demiurgic, de
"Ideea absolută" ce se exteriorizează," înstrăinarea fiind direct proportională cu distanţarea unei esenţe de determinările sale". Analiza autorului descifrează la Hegel bucuriile înălţările fiinţei umane, dar şi conduita acesteia de supunere, de conştiinţă nefericită, omul cunoscând nu numai satisfacţii, ci şi deznădejde. Hegel hiperbolizează fenomenul înstrăinării, îl uniformizează, rupându-l speculativ de om.
Feuerbach leagă înstrăinarea de specificul uman, îl situează în zona conştiinţei, ca manifestare a ei, acorda atenţie, doar, unei singure forme, înstrăinarea religioasă, Dumnezeu fiind reflexul înstrăinării omului, fiinţa divină nefiind altceva decât fiinţa omului, despărţită de îngrădirile omului individual. Componenta religioasă a omului rezultă din năzuinţa lui spre absolut, spre supremaţie, spre autocunoaştere şi autoperfecţiune şi , în acest proces, omul se neagă pe sine, îşi vinde propriile determinări definitorii altcuiva şi, în loc să se înalţe în propriii săi ochi, decade, îşi pierde ceva din propria demnitate,fiindcă şi-a conferit sieşi o imagine atât de înaltă, Dumnezeu apărând ca faţa opusă a omului, El e sfânt, omul e păcătos şi, în consecinţă, omul nu se mai poate oferi pe sine decât prin divinitate căreia îi imploră "bunătatea , bunăvoinţa"; omul îngenunchează, în loc să lupte, se prăbuşeşte sub povara propriilor "creaţii fantastice" , devenind chintesenţa înstrăinării religioase.
Marx a acordat atenţie înstrăinării economice şi generice. Munca "înstrăinată" este sursa celorlalte forme de înstrăinare şi e vizibilă în consecinţele ei: banii, proprietatea capitalistă, salariile etc. care fiind produse ale muncii, îi îndepărtează pe producători de ele,
asistându-se la întoarcerea acestora chiar împotriva lor şi, de aici, răsturnarea raporturilor de subordonare; producătorii devin subjugati de produsele lor, astfel că munca şi produsele ei, în loc să-l fericească pe om, îl nefericesc, işi pierde umanizarea. Înstrăinarea generică aduce raportul dintre om şi natură, cu sine, cu semenii săi, unii trăind numai în sărăcie, alţii numai în bogaţie, ajungându-se la înstrăinarea omului de om, ceea ce generează alteraritatea libertăţii şi sentimentul solidaritaţii, apare înstrăinarea omului de alt om, individualul în locul socialului, egoismul în locul altruismului, omul "se alterează pe sine în sine" şi, de aici , doi poli - exploataţi şi exploatatori - consecinţa fiind dezumanizarea. Marx propune ca soluţie în politică - comunismul, dar Marx nu duce, însă , până la capăt analiza.
Lenin şi Stalin propun ca soluţie a fenomenului înstrăinării socialismul. Cu competenţă şi discernământ, autorul analizează liniile mari ale înstrăinării în socialism: proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie, planificarea economică, minciuna, partidul unic, carnetul de partid, subliniind că acestea şi alte mijloace se întorc ca un bumerang împotriva libertaţii omului, se încalcă democraţia născând o aberantă dictatură, iar dictatorul se înstrăinează de sine şi de toţi şi consecinţele în plan ideologic sunt dogmatismul, cultul personalităţii; toţi liderii din ţările socialiste - Stalin, Lenin,Mao,Ceauşescu şi ceilalţi - au condus economiile din ţările lor spre unidimensionalitate, monotonie, sărăcie, iar în plan spiritual ( şi în filozofie ) la înstrăinare, la anchilozarea gândirii, la lenevie, la prăpastie între gândirea dogmatică şi realitate, la contradicţii. Anulându-se legea valorii şi întroducându-se legea planificării s-a estompat, chiar anulat contradicţiile necesare dezvoltării. În plan politic, partidul unic a dus la absenţa confruntărilor necesare unei vieţi democratice; politicul, nu economicul a dominat totul, legile obiective au fost înlocuite cu subiectivismul şi voluntarismul, omul a fost dizolvat în clasă, masă, popor, iar liderii socialismului au devenit dictatori, având cultul personalităţii şi de aici cea mai adâncă şi întinsă înstrăinare.O curiozitate a istoriei contemporane este China, ţara în care socialismul coexistă cu economia capitalistă; şi statul social este o curiozitate a istoriei contemporane, stat care s-a născut din elemente de socialism şi de aici, înstrăinările specifice; "în stradă" oamenii n-au apărat socialismul, ci au cerut libertate. Din ură capitalistă, socialismul a fost izolat, dovadă " războiul rece", iar capitalismul a învins socialismul cu mâna unui lider socialist - Gorbaciov - care a înţeles că socialismul trebuie regândit, propunând ca soluţii " perestroica si glasnosti", dar nu a inţeles eroziunile din cunoştiinţa oamenilor, sentimentele lor antisovietice,ura capitalismului faţa de socialism; Gorbaciov nu a inteles ca statele capitaliste vor face totul pentru " a demola socialismul , pentru a destrama puterea Uniunii Sovietice" Gorbaciov ramane un lider controversat.
Analiza, pe care o realizează profesorul Ion Irimie societăţii contemporane din fostele ţări socialiste din Europa de Vest, dar şi analiza cauzelor care au dus la fenomenul înstrăinării până la dimensiune planetară, zguduie orice conştiinţă umană prin probitatea si originalitatea ideilor referitoare la fenomenul înstrăinării în lumea contemporană.
Oportunismul comuniştilor, afirmă profesorul filozof Ion Irimie , a dus la înstrăinarea revoluţionarilor datorită sărăciei, a şomajului, a sentimentului inutilităţii sociale, a anulării aspiraţiilor culturale şi spirituale, a bucuriei muncii şi fiinţa umană trăieşte sentimentul dureros că revoluţia s-a întors împotriva ei; pe om îl înstrăinează nu numai sărăcia, ci şi bogaţia, iar banul alterează până şi înfăţişarea omului, răstoarnă dimensiunile şi valorile.
Dimensiunea umană provine din faptul că suntem fiinţe sociale şi, totuşi , ne aşezăm pe două dimensiuni:hrană şi prostituţie, or socialul ne diferenţiază de animalitate, fiindcă el înseamnă muncă, limbă, gândire, ştiinţă, cultură, solidaritate cu semenii pentru care trebuie să facem ceva, dar banul anulează sentimentele umanitare şi le înlocuieşte cu egoism, înalţă individualismul, iar lăcomia devine scop în sine şi astfel se alterează toate planurile vieţii. De aici, omul devine un fel de slugă a lucrurilor ( haine, modă, lux, vile, piscine,avioane, maşini, helicoptere,etc ). Economia de consum striveşte adevărata cultură care se înlocuieşte cu manele, cu romanul erotic sau poliţist, adevarata cultură, cu alte cuvinte devine Kitsch; preocuparea celor bogaţi pentru frumuseţe se realizează cu botox, hialuronic, cristale Swarowschi, lucrurile devin mai importante decât ideile, decât stările de spirit.
În locul valorilor autentice, a raporturilor fireşti dintre bine şi rău , apare înjurătura, înşelăciunea, banul face să ai dreptate şi putere; când puterea legii slăbeşte, libertatea e înlocuită cu liberalismul care aduce corupţie, droguri, întoarcerea la ghicit şi astfel se pierde direcţia adevărată a conduitelor individuale şi colective, totul îndreptându-se spre nicăieri şi niciunde..., se ajunge la depersonalizare, dezumanizare, iar capitalismul jubilează, întrucât i-a căzut adversarul în trei aspecte principale: piaţa vânzării, piaţa cumpărării, privatizarea.
Piaţa vânzării se caracterizează, mai ales prin import, fiindcă nu avem calitate la produsele autohtone, dar avem, mai ales ambalaj. Piaţa cumpărării, după căderea socialismului, a deschis capitalismului reţele variate, nu numai de a vinde, dar şi de a cumpăra ieftin atât forţa de muncă, cât şi forţele de producţie, care sunt demonizate şi, de, aici, anularea comenzilor care au adus pierderi de sume uriaşe, şomaj, mai ales că industria Estului este depăşită, consecinţa fiind privatizarea, iar capitalul din Vest n-a venit din sentimentul de altruism, nici din patriotism, ci pentru interese pecuniare, toate aceste pierderi răsfrângându-se în diferenţa de salariu mediu real dintre cele două lumi, capitalul străin urmărind doar profit şi nu aşa zis "ajutor" pentru fostele ţări socialiste. Integrarea europeană, cea mai frumoasă şi consistentă idee politică după al II-lea Război Mondial, deschide pieţa muncii, dar strecoară înstrăinare prin ruşine, repetate frustrări, coşmaruri, silă de tine, silă de alţii, dorinţă de spovedanie.
Înstrăinare produce şi drogarea, alcolismul,poluarea, războaiele,înarmarea fără precedent, care duc la un sentiment tragic, concluzia fiind că tot ce face omul se întoarce împotriva lui ca un bumerang, deci înstrăinarea se furişează peste tot " în tot şi în toate", mascată în muncă, în iubire, în păcat etc. Și, totuşi, concluzia, profesorului filozof - Ion Irimie - aduce o rază de speranţă, fiindcă omul, are o dâră de speranţă că probabil, puţin câte puţin efortul lui nu va fi zadarnic.
"Impresii, opinii, atitudini"
Volumul îl arată pe profesorul filozof - Ion Irimie - ancorat în realităţile contemporane, dovedind prin articolele cuprinse în volum că este un spirit constructiv pomovând un jurnalism civic, izvorât din frământările acestei lumi, ocolind patetismul şi patima, şi cultivând un stil sobru, echilibrat. În "Cuvântul înainte", autorul mărturiseşte că în ultimii douăzeci de ani, a fost nevoit să trăiască în străinătate - Germania - timp, în care a acumulat multe impresii, pe care le-a valorificat în cele 50 de articole, publicate, mai întâi, în ziarul clujean "Făclia", şi adunate în ultimul an în volum. Articolele abordează un evantai larg de analize, de comparaţii între realităţile observate în străinătate şi cele din realitatea românească, putându-se grupa ca tematică astfel: realitate economică şi politică; tematică culturală, tematică religioasă, alegerile parlamentare şi prezidenţiale.
Articole ca "Ordine şi disciplină", "Parcă se trăia în Paradis" etc redau viaţa economică din Germania, spiritul întreprinzător al acestui popor pus în slujba progresului, a satisfacerii nevoilor omului. Altele : "Partide şi culori", "Mai întâi ţara, apoi partidul", "Angela Markel-jurământul", analizează cu discernământ viaţa politică a Germaniei, evidenţiind interesul politicienilor pentru promovarea, în mod constant, a democraţiei prin transparenţă în toate planurile vieţii spre a oferi cetăţenilor soluţii şi criterii obiective de alegere a politicienilor în funcţii politice, o direcţie pozitivă a ţării spre a servi cât mai eficient pe alegători. În majoritatea articolelor, autorul analizează obiectiv viaţa politică şi economică din România, în mod deosebit cea premergătoare şi din timpul diverselor alegeri: "Un vapor denumit România", "Despre dreptate şi adevăr", "Preşedintele nostru jucător", " "După referendum sau Băsescu II", "Spre Băsescu III", "Crin Antonescu sau politica bunului simţ", "Băsescu sau cel care ne-a ciuruit", "Băsescu şi nemuritorul Socrate", "Corupţia - mare monedă politică", "UDMR sau marele câştigător" etc etc. Titlurile relevă atitudinea civică a autorului, care fără să exagereze valorile sistemului politic din Germania, ci si tendinţa, uneori, spre populism şi acolo, dar politicienii români pot, dacă au cu adevărat voinţă politică să recepteze şi să aplice ceea ce constituie experienţă pozitivă, cel puţin în ţările aparţinând " Uniunii Europene", dar şi din alte ţări ale lumii. Stilul autorului se nuanţează în articolele în care analizează corupţia generalizată în ţara noastră, precum şi atitudinea majorităţii politicienilor, preocupaţi, în primul rând, de interese personale şi prea puţin de interesele cetăţenilor şi devine ironic, cu accente de indignare şi revoltă, dar şi de profundă amărăciune. În climatul viciat de atmosfera politicului, cetăţenii săraci, bolnavi, dezorientaţi se îndreaptă, cei mai mulţi, spre salvarea prin credinţă în divinitate, dar şi spre practici oculte - ghicitul, "beneficiile flacării violet" etc.
Și totuşi, unele articole aduc alinare sentimentului de înstrăinare prin articole ca: "Avem purificare" ce prezintă piesa de teatru cu acest titlu, pusă pe scena Teatrului Naţional din Cluj de marele regizor Andrei Șerban sau articolul "Creierul albastru", care relatează experienţa unică din lumea contemporană, cea mai uluitoare dintre inovaţiile contemporanităţii, cea de la Lausanne (Elveţia), ce are ambiţia de a reproduce printr-un supercomputer "calitatea calităţilor fiinţei umane, produsul produselor creierului uman - starea de conştiinţă şi/sau conştienţă". Prin valoarea lui, acest volum poate deveni un manual de învăţăminte pentru orice cititor.
"Jocul de-a poezia"
Când profesorul filozof - Ion Irimie - a considerat că s-a exprimat în lumea ideilor şi a spaţiului public, a abordat "Jocul de-a poezia" şi, aşa cum mărturiseşte în "Avertisment": "Paginile ce urmează/ Nu se vor de poezie / Sunt aşa un fel de joacă / Ca să-mi placă numai mie", relevă modestia pe care o are în arta cuvântului, afirmă că cele 99 de poezii sunt , doar un exerciţiu, " o întâmplare" în scrisul său. Dacă cititorul urmăreşte problematica acestor creaţii, cu destulă uşurinţă, descoperă că ele alcătuiesc un adevărat florilegiu de teme, idei, trăiri, cuvinte, cuvinte... prin care relevă forţa imaginii creatoare izvorâtă dintr-un gând şoptit referitor la profunzimile trăirilor sale sau ale semenilor. Primele 12 creaţii sunt poezie de idei,un omagiu adus marilor gânditori ai lumii ca: "Filozofie", "Aristotel", "Kant", "Heidegger", "D.D Roşca", "Blaga" etc.
"Socrate-i chiar filozofia / Coborâtă pe pământ / El e şi înţelepciunea / Unui om şi-a unui sfânt". Altă temă se referă la sufletul uman: "Eul şi Non-Eul", "Devenirea", "Înstrăinarea", etc; altele tratează timpul şi anotimpurile "Prezentul", "Viitorul", "Primăvara". Alte creaţii se referă la fericirea şi suferinţa sufletului uman: "Frumosul", "Păcatul", "Moartea", "Liniştea". Și în acest volum dedică poezii nepotului său Sergiu; "Motănelu şi căţelu", "Soarele", "Luna", altele sunt dedicate soţiei sale "Ligia", fiicei sale "Ancuţa".
Abordează şi tema iubirii: "Dulce minune", "Petale şi flori","Iubire şi singurătate", "Viorele", "Nebunie" etc.
Toate creaţiile artistice ale profesorului poet, relevă ruptura sufletului de teluric; în epoca de dizfonie, el găseşte eufonia, creând imagini delectabile. Prin poezie şi prin "Vorbe,vorbe"(aşezate în finalul volumului) profesorul filozof,om de ştiinţă,publicist,poet şi moralist îşi conturează autoportretul de spirit al plenitudinii,iar cele cinci volume se pot constitui în OPERA OMNIA.
Totul îi poate conferi "Prin DĂRUIRE spre ETERNITATE".
Prof. Ana CHINEZU
