"Iona" se joacă pe lac la Salina Turda

Clujenii vor avea ocazia de a asista începând cu 19 octombrie, când va avea loc premiera, la spectacolul „Iona", de Marin Sorescu, ce se joacă în interiorul salinei Turda. Protagonistul evoluează pe o plută amenajată în incinta salinei.

„Spaţiul acesta se potriveşte ca o mănuşă textului. Marin Sorescu vorbeşte despre sare şi mergând mai demult la Salină m-am gândit că locaţia merge foarte bine. Deşi rolul din Iona se joacă de actori mai în vârstă am ales un actor tânăr. Am mai montat spectacolul <Scaunele> la o fabrică de scaune, doresc să continui pe această linie, ca spectacolele să fie integrate într-un context specific. Deşi este vorba de un spectacol acesta va fi unul de tip instalaţie", a menţionat Mihaela Panainte.

Protagonistul montării, Florin Vidamski este absolvent de actorie, în 1999, la Cluj, a mai lucrat la Teatrele din Târgu-Mureş şi Sfântu-Gheorghe. De asemenea el a colaborat pentru diverse perioade cu regizorii Radu Afrim, respectiv cu David Esrig, pe care l-a urmat la Academia Athanor din Germania, începându-şi totodaă doctoratul.

„Spectacolul <Iona> a reprezentat o triplă întâlnire pentru mine: cu regozoarea Mihaela Panainte, cu textul, a căruie complexitate reprezintă o mare provocare, respectiv cu acest spaţiu fenomenal. A pune în evidenţă acest spaţiu mi se pare o idee genială", a precizat Florin Vidamski.

Cei doi au mărturisit că după o lectură repetată şi meditaţie asupra textului repetiţiile s-au desfăşutrat în timpul orarului de vizitare al Salinei, lucru ce a oferit deja posibilitatea unui feedback în timp real.

Premiera este programată pe 19 octombrie, de la ora 18, o a doua reprezentaţie fiind programată pe 20 octombrie, de la aceeaşi oră.

La reprezentaţii spectatorii vor beneficia de transport cu microbuzul din centrul municipiu. Preţul biletelor la spectacol este de 30 lei, respectiv 15 lei, cu reducere.

 

Comenteaza