Jazz de 150.000 de euro la Transilvania Festival

Jazz de 150.000 de euro la Transilvania Festival
Anca Parghel este invitată să concerteze la regalul jazz-istic clujean. A doua ediţie a manifestării se va desfăşura în patru locaţii diferite din oraş.

Ediţia a doua a Transilvania Jazz Festival (TJF) de la Cluj-Napoca propune amatorilor de muzică de calitate invitaţi de marcă, concerte şi proiecţii de filme documentare. Festivalul, organizat de asociaţia culturală Cetatea Albă, se va desfăşura între 15 şi 19 octombrie şi are un buget de 150.000 de euro.

 

Casa de Cultură a Studenţilor, Palatul Copiilor, Diesel Club şi Fashion Club sunt locurile în care vor avea loc concertele şi cursurile de specialitate pe care le propune ediţia a doua a festivalului. Organizatorii au declarat că bugetul manifestării se ridică la 150.000 de euro, dar că ei contează în mod cert pe cei 20.000 de euro alocaţi de Consiliul Local.

„Mai sunt promişi 20.000 de euro de la Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC) şi de la alţi sponsori. Aşteptăm ca mediul privat din Cluj să îşi aducă aportul în susţinerea acestui festival pentru că merită”, a spus Simona Hodoş, director al festivalului. Biletele vor costa între 10 şi 50 de lei.

 

Timp de cinci zile şi cinci nopţi vor concerta la Cluj artişti cunoscuţi din aria jazz-ului: Jacky Terrason (Franţa), Theodosii Spassov (Bulgaria), Rosario Giuliani şi Giovanni Amato (Italia), Anca Parghel, Teodora Enache (România), Decebal Bădilă şi Adrian Ciceu (Germania).

Vor mai concerta grupuri din Belgia, Franţa, Polonia, Cehia, Germania, Olanda, Suedia, Ungaria şi România. La ediţia trecută capul de afiş a fost bateristul de talie mondială Billy Cobham (Statele Unite ale Americii). Consilierul muzical şi directorul artistic al TJF este contrabasistul francez Olivier Gatto, care va coordona şi activitatea masterclass-urilor şi workshop-urilor.

 

„Unul din scopurile acestui festival este  promovarea unei mărci culturale a Transilvaniei şi a muzicii de calitate. De asemenea, dorim să promovăm tinerii artişti de jazz în concerte alături de artişti consacraţi” a mai spus Hodoş.

Deschiderea festivalului este programată să aibă loc la Opera Română din Cluj-Napoca cu un concert de pian susţinut de un invitat surpriză din străinătate, însă numele acestuia nu a fost făcut public de organizatori deoarece contractul încă nu este semnat.

O noutate o reprezintă filmele documentare despre artişti de jazz care vor fi proiectate la cinematograful Arta. Unul din ele se referă la Cobham. Organizatorii au anunţat că, deşi se luptă cu o boală grea, cancerul, solista Anca Parghel va concerta în toamnă la festivalul de la Cluj.

Comenteaza