“După acest spectacol, voi face sex. Dacă fac sex înainte, nu mai pot ţine spectacolul”, le-a povestit Julio Iglesias celor peste 5.000 de clujeni care au urmărit concertul de pe stadionul “Ion Moina”. “Mergeţi acasă şi faceţi dragoste!”, i-a îndemnat apoi “latino lover”-ul, care a încins vreme de aproape două ore inimile clujenilor, majoritatea la a doua sau chiar la a treia tinereţe, care n-au fost deranjaţi nici măcar de ploaia ce s-a abătut la un moment dat asupra arenei.
în ciuda vârstei, Julio Iglesia s-a străduit din răspunderi să le arate celor prezenţi la concertul de luni seară că rămâne acelaşi “latino lover”. I-a lăudat pe români, despre care a spus că sunt plini de “sex appeal” şi le-a mărturisit că în tinereţe nu urca pe scenă decât după o partidă de sex.
“Dacă fac sex înainte, nu mai pot ţine spectacolul. După spectacol însă, voi face sex. Şi acum mă gândesc la asta, dar voi mă plătiţi să cânt. Aş face dragoste în fiecare zi. Aş vrea să fac dragoste ca un nebun”, a povestit Iglesias, care i-a cucerit pe spectatori încă de la prima piesă.
Odată cu interpretarea hit-ului “Natalie”, publicul a început să cânte alături de artistul spaniol, care a dovedit tuturor de ce a devenit un star mondial: voce impecabilă, interpretare “la sentiment”, dialog cu publicul. A urmat o cavalcadă de hit-uri mondiale: “Baila morena”, “Agua dulce, agua sala”, “Manuela”, “Falling in Love” şi “Always on My Mind”.
Artistul a şocat publicul când s-a întins pe scenă şi i-a sărutat mâna unei blonde de 50 de ani, o româncă din SUA, venită în vacanţa la Cluj. Mai târziu, a sărutat pe gură o divă de culoare, membră a trupei sale de acompaniament, alături de care a interpretat un duet.
Unul dintre cele mai aşteptate momente l-a reprezentat invitarea pe scenă a lui Costel Busuioc. “Are o voce tânără, viguroasă, de calitate şi am fost impresionat de povestea lui”, a mărturisit Iglesias. Cei doi au interpretat celebra piesă “Caruso”, aplaudată de public. La final, Iglesias l-a invitat din nou pe scenă pe Busuioc, moment care nu era prevăzut în contract.
După show, artistul a mai stat o jumătate de oră în incinta stadionului, unde a făcut duş, şi a plecat să cineze la hotelul Opera Plaza. A stat apoi la discuţii cu staff-ul său, cu instrumentiştii şi cu Costel Busuioc până la ora 3.00, servind apă plată, sucuri şi vin sec alb. Iglesias şi echipa sa au părăsit Clujul în timpul după-amiezii de ieri, cu direcţia Iaşi, viitoarea destinaţie a turneului organizat de Music Management şi Centrul Internaţional Antidrog şi Drepturile Omului.
Scena, prea departe de tribune
Organizarea concertului de luni seara a lăsat mult de dorit, cei mai nemulţumiţi fiind cei care şi-au cumpărat bilete în tribune. Aceştia s-au plâns de faptul că scena a fost instalată prea departe. “Nu am văzut mai nimic”, au mărturisit mai mulţi împătimiţi ai lui Iglesias. Aceeaşi problemă fusese semnalată şi anul trecut, la concertul susţinut de Beyonce pe stadionul “Ion Moina”. Potrivit organizatorilor concertului de luni seară, au fost vândute 5.500 de bilete.
“A fost foarte bine, suntem mulţumiţi”, a declarat Radu Groza, impresarul lui Iglesias în România. Faţă de problemele tehnice apărute anul trecut la apariţiile live ale lui Iglesias în România, de data aceasta sunetul a fost la înălţime.