Julio Iglesias, pe 16 iulie la Cluj-Napoca

Julio Iglesias, pe 16 iulie la Cluj-Napoca
Cântăreţul Julio Iglesias revine în România pentru a susţine, în luna iulie, o serie de trei concerte, la Braşov, Cluj Napoca şi Constanţa, se arată pe site-ul oficial al artistului.

Concertul de la Braşov este programat pe 14 iulie, în Piaţa Sfatului, din centrul oraşului. Spectacolul de la Cluj Napoca, din 16 iulie, va avea loc, potrivit site-ului oficial al artistului, "pe stadion", fără a se preciza dacă este vorba de arena "Ion Moina" sau de "Dr. Constantin Rădulescu". La Constanţa, Iglesias va cânta pe 19 iulie, în port.

Julio Iglesias, cel mai bine vândut cântăreţ de muzică spaniolă, a mai susţinut un turneu în România şi în luna iulie a anului trecut, care a cuprins mai multe oraşe, printre care Timişoara, Sibiu, Constanţa şi Bucureşti.

în anul 1999, Julio Iglesias a mai concertat la Bucureşti, pe stadionul Cotroceni.

Artistul mai vizitase România în 1969, când a participat la Festivalul "Cerbul de Aur".

Iglesias a vândut până în prezent peste 250 de milioane de albume în lumea întreagă, în mai multe limbi, şi a susţinut, de-a lungul carierei, peste 5.000 de concerte.

Comenteaza